Viktor Orban despre cimitirul de la Valea Uzului: Să se găsescă o soluţie acceptabilă pentru maghiarii din Transilvania
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că situaţia creată la cimitirul din Valea Uzului este „de neimaginat” şi că în această problemă trebuie să se găsească „o soluţie acceptabilă pentru maghiarii din Transilvania”, el susţinând că „actorii competenţi” din Ungaria discută cu partea română despre această chestiune, scrie Agerpres.
„Desigur, Guvernul Ungariei şi actorii competenţi discută şi cu partea românească, nu pot să vorbesc despre anumite categorii politice, în acest context. Aici au fost afectate pacea şi liniştea unui cimitir şi nu ştiu cum putem să includem nişte dezbateri politice în acest context şi faptul că au fost încălcate pacea şi liniştea acelui cimitir, pentru noi acel lucru este de neimaginat. Trebuie să ajungem cu partea românească la o dezbatere şi trebuie să existe o dimensiune morală deasupra politicii şi să se găsească o soluţie acceptabilă pentru maghiarii din Transilvania, iar Guvernul ungar va sprijini această abordare şi această măsură”, a afirmat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale.