Sari direct la conținut

Vineri: Bursele asiatice se prabusesc din nou, in asteptarea reuniunii G7. Bursa de pe Wall Street a cazut peste 600 de puncte

HotNews.ro

Dupa o relativa acalmie, ieri, bursele asiatice se prabusesc din nou, vineri, cu cateva ore inaintea reuniunii cruciale intre marii bancheri ai tarilor G7, investitorii fiind panicati de caderea bursei de pe Wall Street unde indicele Dow Jones a ajuns, joi, la cea mai scazuta valoare din ultimii cinci ani.

Bursa din Tokyo a cazut cu 10,64 procente la jumatatea sedintei, principalul indice, Nikkei, ajungand sub pragul de 9.000 de puncte, pentru prima data din iunie 2003. LA finalul sedintei scaderea a fost de 9,62 procente.

Compania Yamato Life Insurance s-a declarat in imposibilitate de plata, devenind astfel primul asigurator nipon care isi anunta falimentul de la debutul crizei financiare globale, scrie AFP.

Scaderi importante ale actiunilor s-au inregistrat si pe celelalte piete asiatice. Bursa din Hong Kong a pierdut 7,7%, cea din Seul – 7,5%, cea din Sydney – 8,3%, cea din Singapore – 7%, Bangkok – 7,27%, iar la Shanghai caderea a fost de 3,79%.

La bursa din Jakarta, cotatiile raman suspendate, vineri dimineata, pentru a treia zi consecutiv, autoritatile hotarand ca bursa sa ramana inchisa atat timp cat celelalte burse din Asia inregistreaza caderi puternice.

Aceasta noua prabusire a burselor creste presiunea asupra ministrilor economiei si finantelor si guvernatorilor bancilor centrale din tarile G7 inaintea reuniunii care va incepe vineri, la Washington la ora 20:00, ora Romaniei.

Acestia urmeaza sa discute despre „demersurile intreprinse de fiecare dintre ei pentru a face fata crizei financiare actuale si despre modalitatile de a creste eforturile colective pentru depasirea crizei”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Henry Paulson.

Presedintele american George W. Bush va face o declaratie de presa vineri in jurul orei 14:00 GMT, 16:00 ora Romaniei, pentru „a-i asigura pe americani ca pot sa aiba incredere ca responsabilii cu economia vor reactiona energic si vor folosi toate modalitatile posibile pentru a stabiliza sistemul financiar”, a declarat purtatorul sau de cuvant.

Marile burse europene au incheiat joi tot pe rosu: Londra – 1,21%, Frankfurt – 2,53%, Paris – 1,55%.

Pierderi de peste 600 de puncte la New York

Indicele Dow Jones al Bursei de pe Wall Street s-a prabusit joi cu peste 600 de puncte, ceea ce reprezinta cea mai scazuta valoare inregistrata in ultimii cinci ani.

Actiunile s-au prabusit in ultimele minute ale sedintei de tranzactionare, dupa ce o agentie de rating a anuntat ca are in vedere reducerea ratingului pentru General Motors Corp., dupa vanzarile slabe de pe piata din America de Nord.

Indicele Dow Jones a scazut cu 678 de puncte, respectiv 7.22%, pentru a incheia ziua la 8.589 de puncte. Este cel mai scazut nivel incepand din 6 august 2003.

Nasdaq a pierdut 95.21 de puncte (5.47%), in timp ce Standard & Poor s-a depreciat cu 75 de puncte, respectiv 7.57%, pana la valoarea de 910 puncte.

Actiunile GM au fost cele care au influentat cel mai mult caderea Bursei, ele prabusindu-se peste 30%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro