Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă a cerut demiterea șefului de la Compania pentru Drumuri: "Conducerea CNAIR a blocat, în mod nejustificat, evoluţia unor proiecte"

HotNews.ro
Narcis Neaga, Foto: Hotnews
Narcis Neaga, Foto: Hotnews

Premierul Viorica Dăncilă a spus, la începutul ședinței de Guvern de marți, că a cerut demiterea șefului Companiei Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga. Dăncilă susține că au fost blocate proiecte în mod nejustificat.

„Conducerea CNAIR a blocat, în mod nejustificat, evoluția unor proiecte”, a afirmat Dăncilă. Ea a dat exemplul autostrăzii Sibiu-Piteşti, secţiunea 4, care avea documentaţia gata din mai 2018. „Actualul management a anulat-o şi mai bine de un an nu a făcut niciun demers pentru promovarea investiţiei”, a precizat premierul.

Dăncilă a mai dat și exemplul secţiunilor 3 şi 4 de pe drumul expres Craiova- Piteşti. Potrivit premierului, acestea sunt blocate de CNAIR, deşi documentaţia este definitivată din 2017.

Dăncilă a mai acuzat actuala conducere că şi-a asumat termene total nerealiste şi a dezinformat cu privire la stadiul şi evoluţia unor investiţii majore. „Mă refer la deschiderea integrală a circulaţiei pe autostrada Sibiu- Nădlac, precum şi realizarea a 180 de km de autostradă, până la final de an”, a adăugat Dăncilă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro