Virgil Popescu: Piaţa gazului a fost manipulată clar de Gazprom / Atât timp cât vom depinde de gazul rusesc, nu cred că preţul va ajunge la nivelul din 2021
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, consideră că piaţa gazului a fost manipulată de Gazprom şi spune că, pe perioada cât vom mai depinde de gazul din Rusia, preţul acestuia nu va scădea la nivelul din aprilie 2021, când exista o anumită linişte pe piaţă, scrie News.ro.
Virgil Popescu a declarat miercuri seară, la Digi 24, că preţul gazului a crescut cu 85%, iar acest lucru nu este deloc întâmplător.
„Este cu adevărat ceva ce nu s-a mai văzut, aceasta (creşterea cu 85% a gazului – n.r.) a început, practic, e accelerată din ultima parte a anului trecut, practic de prin septembrie, brusc gazul rusesc a început să crească, trăgând toată piaţa în sus. Eu am tot spus că, cu certitudine, acest lucru nu a fost întâmplător, faptul că ruşii au redus livrările către Europa, faptul că nu au mai suplimentat cererea, nu au mai suplimentat livrările de gaz, au redirecţionat mult gaz către Asia. Eu cred că a fost gândită special pentru a creşte preţul, pentru a crea o problemă Europei, ca o primă etapă a războiului din Ucraina. Tocmai pentru a crea o problemă Europei, să aibă de ce să se ocupe”, a declarat Virgil Popescu.
Întrebat dacă vom mai depinde de preţurile dictate de ruşi, dacă începem să avem gaze din Marea Neagră, Popescu a precizat că întreaga Europă nu va mai depinde de acest lucru mai devreme de 2026-2027.
„Cred că întreaga Europă nu va mai depinde de gazul rusesc mai devreme de 2026-2027, pentru că este deja o politică clară la nivel european, reducerea dependenţei şi o reducere a dependenţei de gazul rusesc accelerată”, a declarat Popescu.
Ministrul Energiei a vorbit despre o manipulare a pieţei.
„Gazul românesc sunt convins că se va ieftini în momentul în care avem mai mult gaz decât putem consuma. Regulile de piaţă sunt simple, cu cât oferta este mai mare decât cererea este evident că preţul gazului va scădea. Piaţa a fost manipulată, clar, după părerea mea, de către Gazprom. Nu există în momentul de faţă gaz suficient pe piaţă şi piaţa este foarte sensibilă şi reacţionează la orice se întâmplă. Atâta timp cât vom depinde de gazul rusesc, nu cred că preţul va ajunge la nivelul din 2021, că vorbeam de aprilie 2021 când asistam la o linişte în piaţă”, a declarat Virgil Popescu.