Sari direct la conținut

Virgin Atlantic ar putea face o oferta de 2 miliarde de lire sterline pentru Gatwick, al doilea aeroport din Marea Britanie

HotNews.ro

Richard Branson, miliardarul care detine compania aeriana Virgin Atlantic, planuieste sa faca o oferta de cumparare de 2 miliarde de lire sterline a aeroportului Gatwick, cel de-al doilea ca marime din Marea Britanie, in cazul in care acesta va fi scos la vanzare, scrie The Telegraph.

Branson nu a specificat cum va fi finantata oferta Virgin Atlantic, dar legaturile companiei cu familia regala din Dubai ar sugera ca o parte din banii necesari preluarii aeroportului Gatwick ar proveni din Orientul Mijlociu, scrie The Telegraph. Richard Branson a mai declarat ca nu va efectua aceasta preluare de unul singur si ca asteapta oferte din partea unor potentiali parteneri in aceasta afacere.

Aeroportul Gatwick este detinut de British Airport Authority (BAA), care a fost sfatuita de catre Comisia de Concurenta sa vanda doua dintre cele trei aeroporturi londoneze – Heathrow, Gatwick si Stansted si unul dintre cele doua aeroporturi scotiene din Edinburgh sau Glasgow, dupa ce un raport al Comisiei a depistat probleme privind nerespectarea standardelor de operare si a slabei capacitati de planificare a curselor.

Oferta din partea lui Branson vine insa mult prea devreme deoarece Gatwick nu este scos inca la vanzare, iar o decizie in acest sens va fi luata abia in luna februarie a anului viitor. Aeroportul Gatwick este al doilea aeroport ca marime din Marea Britanie si gestioneaza aproximativ 34 de milioane de pasageri anual.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro