Sari direct la conținut

Vlad Cosma, la Antena 3: "Nu imi e frica! Pot sa fac dovada cum a fost masluit dosarul Tony Blair"

HotNews.ro
Vlad Cosma, Foto: Agerpres
Vlad Cosma, Foto: Agerpres

Fostul deputat Vlad Cosma a intervenit telefonic, luni seara, la Antena 3, anuntand noi dezvaluiri despre „abuzurile” procurorilor DNA din Ploiesti. In scurta interventie, Cosma a vorbit despre „o fabricare a dosarului” lui Tony Blair sustinand ca el a fost chemat la DNA Ploiesti de catre procurorul Onea ca sa refaca o declaratie in sensul in care sa introduca date false pentru „a da greutate” dosarului.

„Domnul Onea era foarte speriat astazi. Seful DNA Ploiesti vine si spune azi ca eu am adus documentele, asa este. Dumneavoastra m-ati pus sa le modific data. Onea s-a dat de gol. (…) Onea si Negulescu au devenit profesionisti in a maslui probele […] Au vrut sa ma determine sa refac o declaratie intr-un dosar important, e dosarul Tony Blair. Pot sa fac dovada cum a fost masluit acest dosar la DNA Ploiesti. (…) Le-am spus ca nu mai sunt de acord si, de atunci, ma cheama in fiecare saptamana. O sa ma prezint de fiecare data. Nu imi e frica. Orice mi se va intampla, aceste lucruri vor iesi la iveala”, a declarat Vlad Cosma, luni seara, la Antena 3., a spus Cosma, luni seara, la Antena 3.

  • Cosma amana dezvaluirile pentru marti anuntand noi inregistrari cu procurorii Neagu si Onea.  Antena 3 a difuzat doar un scurt fragment in care procurorul Onea spune ca martorul ii cerea lui sa-i zica ce sa scrie in declaratii.

Lucian Onea, seful DNA Ploiesti, a declarat luni intr-o conferinta de presa ca „niciodata nu au fost falsificate probe in dosare”, sustinand ca Vlad Cosma si apropiatii acestuia exercita „de aproximativ doua luni” un santaj asupra procurorilor pentru a influenta instanta in procesul de coruptie in care e judecat.

Intrebat de ziaristi daca vocea care se aude in inregistrarile difuzate de Vlad Cosma este a sa, Onea a raspuns: „Este posibil sa fie vocea mea” dar „sunt inregistrari prezentate in mod trunchiat”, „nu stiu sa va spun la acest moment”.

In orice caz, spune acesta, „nu exista nicio problema de legalitate, asta pot sa o confirm” iar fostul procuror Mircea Negulescu „a raspuns personal pentru ceea ce a facut si de ceea ce noi aici in institutie nu am avut cunostinta”.

Procurorul sef al DNA Ploiesti a precizat ca a cerut Inspectiei Judiciare sa efectueze verificari in acest caz, intruncat „reputatia noastra profesionala e pusa in joc”.

Chestionat cum au fost facute aceste inregistrari, Onea a explicat ca la intrarea in sediul DNA Ploiesti „persoanele nu sunt verificate decat pana la un anumit nivel”.

„Noi nu ne-am ferit niciodata de a fi inregistrati pentru ca nu avem intelegeri nelegale cu nimeni. Daca a facut inregistrari e problema dumnealui”, a continuat el.

Intrebat daca s-a intalnit sau daca a discutat cu Vlad Cosma sau sora acestuia, Andrea, Lucian Onea a precizat: „Niciodata nu m-am intalnit cu ei in afara institutiei si niciodata nu am vorbit cu cei doi la telefon, nici pe WhatsApp nici pe altceva”.

Acesta a sustinut ca „la DNA Ploiesti procurorii sunt independenti” si „nimeni, nici Kovesi nici altcineva nu intervine in activitatea lor” iar „procurorii nu sunt obligati sa informeze pe nimeni” in ceea ce priveste anchetele pe care le efectueaza.

Onea a fost intrebat de unde sunt interceptarile publicate luni dimineata de DNA. „Acele inregistrari fac parte din strategia de santaj si fac parte din dosarul (de santaj) despre care v-am spus. (…) Am vrut sa vedeti la ce suntem supusi si sa vedeti despre ce e vorba”, a raspuns el.

La insistentele ziaristilor, Lucian Onea a afirmat ca „uneori” vorbeste zilnic cu Laura Codruta Kovesi, „fiind sefa (sa) ierarhica” deoarece „sunt tot felul de probleme care trebuie rezolvate”.

Chestionat daca si-a simtit familia amenintata, acesta a afirmat: „Niciodata ca acum”.

„Aceste lucruri pe mine si pe colegii mei nu ne demobilizeza niciodata”, a incheiat el.

Cele mai importante declaratii ale lui Lucian Onea:

  • in toate cauzele instrumentate am respectat intotdeauna legea
  • nu au existat niciodata metode ilegale de investigare si nici intelegeri ilicite sau neloiale cu inculpatii
  • niciodata nu au fost falsificate probe in dosare
  • sunt sustinere facute de inculpati in dosarele in care sunt cercetati
  • nu e prima data cand se intampla asa ceva. Am avut controale de la IJ si CSM, s-a demonstrat contrariul
  • e de datoria noastra de procurori sa stabilim adevarul
  • nu va puneti intrebarea de ce discutiile sunt duse in afara cadrului judiciar, in spatiul public? pentru ca pot fi facute tot felul de alegatii
  • exista situatii in care se impune protejarea identitatii anumitor persoane si protejarea demersurilor acestora. Din cand in cand procurorul verifica daca aceste temeiuri se mai sustin sau nu
  • instantele de judecata au verificat si verifica legalitatea administrarii probelor
  • santajul: este o situatie care dureaza de aproximativ 2 luni. Exista un dosar inregistrat in noiembrie 2017. Am fost avertizati de persoane din anturajul familiei Cozma ca vom fi acuzati in media. Nu am cedat si nu vom ceda.
  • Negulescu nu a lucrat in dosarul acesta. Discutiile, daca sunt autentice, nu sunt din perioada in care lucra la DNA Ploiesti.
  • Ce e cu tabelele? La acest moment, pot sa va spun ca acel inscris olograf au fost depuse la dosar de inculpatul Vlad Cosma. Tot ce s-a prezentat la tv e o varianta denaturata, personala, facuta de inculpatul Cosma care spera ca pana la termenul din 19 sa influenteze instanta
  • Am auzit zvonul ca imi dau demisia. Indiferent de metodele folosite, intimidari, santaj, nu o sa cedam presiunilor, chiar daca presiunile sunt tot mai agresive.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro