Sari direct la conținut

Vladescu: Programul de acordare a garantiilor guvernamentale pentru cofinantarea proiectelor europene devine functional

HotNews.ro

Guvernul a aprobat normele de implementare a programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii economice prioritare, finantate din fondurile Uniunii Europene alocate Romaniei. Beneficiarii programului vor putea lua imprumuturi bancare cu garantii guvernamentale, in vederea cofinantarii proiectelor europene. In urma cu doua saptamani, Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta in vederea acordarii acestor garantii guvernamentale. Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a precizat ca prin adoptarea normelor, „programul devine functional”.

Acesta a precizat ca plafonul de garantare pentru beneficiari este de 300 de milioane de euro, in 2010. Finantarea garantata in cadrul programului este de 80% din credit, care poate fi in lei sau in euro. Pentru a obtine garantiile guvernamentale, autoritatile locale trebuie sa aiba un contract castigat si finantat din fonduri europene.

„Fiecare beneficiar de program european va organiza o procedura de selectie a finantatorului, pe ordonanta 34, dupa care dosarul va fi trimis la fond pentru aprobare, urmand ca institutia financiara sa finanteze proiectul”, a precizat Sebastian Vladescu. Potrivit acestuia, programul de garantare a creditelor pentru proiecte europene se va desfasura prin Fondul de garantare, la fel ca si programul „Prima casa”.

In cadrul programului sunt incluse trei tipuri de beneficiari: autoritatile publice locale, asocieri legate de infrastructura de apa, universitatile si unitatile de cercetare. Plafonul de garantii se refera la perioada 2009-2010. Domeniile pentru care se acorda sunt: infrastructura rutiera, infrastructura din energie, apa, canalizare, managementul deseurilor, infrastructura din domeniul sanatatii.

„Ne asiguram ca banii europeni nu vor sta la poarta Romaniei. (…) Se obtin mai usor imprumuturi daca ai astfel de garantii guvernamentale, iar banii nu vor intra pe deficit bugetar. Garantia guvernamentala este un instrument modern si poate duce la marirea gradului de absorbtie a fondurilor europene”, a declarat, recent, premierul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro