Sari direct la conținut

Vîlceanu: Să zic că Ghinea a fost un ministru slab, nu aş face decât să fiu ipocrit şi să spun un lucru care poate fi uşor demontat, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR

HotNews.ro
Dan Vilceanu, Foto: AGERPRES
Dan Vilceanu, Foto: AGERPRES

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă că ar fi „ipocrit” dacă ar spune că predecesorul său, Cristian Ghinea (USR), a fost un ministru slab, noul deţinător al portofoliului arătând că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României este unul dintre cele mai bune, scrie News.ro. Vîlceanu susţine însă că, în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene prin alte programe, „lucrurile sunt de nota 7”.

„Nu aş putea spune că am găsit un minister neorganizat sau un minister mult mai organizat decât trebuia. Să ştiţi că nu am cuvinte critice la adresa domnului Ghinea, e un om căruia îi apreciez munca, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR, pentru că este ministrul care a negociat cu Comisia acest PNRR care a fost un PNRR apreciat, să ştiţi, la nivel european şi ăsta este un lucru cunoscut public, faptul că PNRR-ul românesc este unul dintre cele mai bune, cel puţin dacă luăm în considerare calificativele pe care le-am primit de la responsabilii europeni. Aşa că dacă aş spune acum că domnul Ghinea a fost un ministru slab nu aş face decât să fiu ipocrit şi să spun un lucru care poate fi uşor demontat, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR”, a afirmat Vîlceanu, joi seară, într-o intervenţie telefonică la B1TV.

El a susţinut că, în condiţiile în care Cristian Ghinea s-a concentrat pe PNRR, la unele dintre celelalte programe operaţionale pe fonduri europene din actualul exerciţiu financiar „lucrurile sunt de nota 7”.

„Am absorbit cam 54% din sumă şi cred că media este undeva la 56-57% la nivel european”, a adăugat Vîlceanu, referindu-se la gradul de absorbţie în cadrul altor programe operaţionale pe fonduri de la Uniunea Europeană.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro