Vânătoare la Cârlogani. Episodul unu din zece: “O fi vânătoarea pasiune, dar ce facem aici e dambla” VIDEO
“O fi vânătoarea pasiune, dar ce facem aici e dambla”, uite așa a spus într-o dimineață ploioasă și neagră nea Nelu a lui Sterie. Despre această dambla a vânătorii vom povesti împreună cu Viorel Păcală, Liviu Dinu și prietenii lor din Cârlogani, în acest serial VIDEO Perspektiva.
Se trage după fazan, și se ochește și șacal. Se trage după iepure, și se țintește și vulpe.
Dar mai mult ca orice contează a fi împreună. În mersul ăla molcom peste dealuri în care înfrunți mărăcinișul și necunoscutul. Are bucuria lui acel festin homeric de la prânz. Are magia ei această înghițire a omului de către sălbăticie, această pierdere a omului în natură, pe cărări prin care neprevăzutul își arată colții.
Și mare lucru este că nimeni nu-și bate capul să înțeleagă toate aceste mistere și amiciții. Cu sălbăticiunea, cu natura, cu necunoscutul.
Se leagă vorba prieteniei de astăzi, se invocă spiritele vreunui legământ dintotdeauna? Omul sălbăticește? Vânatul trezește instinctele.
Sunt acolo, le vezi și nu-s, un pic de scorneală, un pic de poezie, o înfruntare a limitelor proprii.
Vănâtoarea la Cârlogani. Păcală, ce să mai facă? Sus! Gata. Se trezește și-și face ranița.
O umple cu șunci afumate, făcute de mâna lui. Pune ceapă, usturoi și murătură. Sunt toate balamucele astea gata pentru festinul de la prânz, din mijlocul pădurii. Unde fiecare mănâncă de la celălalt, că așa-s pofta, deliciul și ritualul.
La ora șase fix, când nu se crapă de ziua bine, Păcală, pușca, ranița și Matilda lui ajung în poartă. La Liviu.
Și Liviu se aruncă-n cizmele lui taică-su și pleacă luând cu el curiozitatea, „sarea și piperul” limbariței. Liviu nicicând n-a pus gândul și pușca să țintească animalul.
Dacă Păcală ochește cu pușca lui cu o țeavă vreun iepure, Liviu vânează doar deșertăciunile lumii, poveștile. Și așa de înarmați, doi oameni și o Matildă pleacă la deal după vânat mic. Sporovăială, colocvialitate.
Cum azi e duminică, putem să ne punem în pielea acestei întâlniri cu sălbăticia. Putem trăi ritualul vănâtorii la Cârlogani. Prilej, cum am spus, de încercări omenești de a descoase necunoscuturile vieții.
Prilej de trăit cu misticismul pitic, minciunica și vănatul mic.
Episodul unu Vănătoare la Cârlogani AICI:
P.S.: Această vănătoare la Cârlogani se face în deplină legalitate. Nu promovăm cruzimea, braconajul. Povestim despre DAMBLA.