Vânătoarea de la Balc nu mai are loc în acest an din cauza pestei porcine africane
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, dr. Remus Moţoc a declarat joi că tradiţionala vânătoare de mistreţi de pe domeniul cinegetic al lui Ion Ţiriac de la Balc nu va avea loc din cauza pestei porcine africane (PPA) din acest areal, informează Agerpres.
„Vânătoarea de la Balc nu poate avea loc anul acesta, deoarece ei nu au voie să organizeze vânătoare având fond afectat de pesta porcină africană. Ei ştiu acest lucru şi nici nu ne-au trimis vreo solicitare în acest sens. Fondul de vânătoare de acolo este între cele 10 focare la mistreţi din judeţul Bihor”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Remus Moţoc.
Potrivit conducerii DSVSA Bihor, în judeţ sunt şase focare active de PPA la porcul domestic, afectând localităţile Săcuieni şi Ciocaia din oraşul Săcuieni, localitatea Leş din comuna Nojorid şi localitatea Crestur din comuna Abrămuţ. În ce priveşte evoluţia PPA la porcii mistreţi, nu au fost confirmate cazuri noi de evoluţie a bolii, numărul total al fondurilor de vânătoare afectate de PPA fiind de 10.