Sari direct la conținut

Vodafone a lansat un serviciu de acces la internet mobil pentru pana la cinci utilizatori pe un singur abonament

HotNews.ro

Vodafone a lansat un serviciu de internet mobil, care permite conectare simultana la Internet a unui numar de pana la cinci utilizatori pe baza unui singur modem si a unui singur abonament pe doi ani, al carui pret variaza intre 9 si 19 euro/luna (fara TVA), a anuntat luni operatorul de telefonie mobila. In functie de valoarea abonamentului de date, modemul costa intre zero si 119 euro (fara TVA).

Dispozitivul de conectare portabil, de tip „plug and play”, permite acces simultan la internet la viteze de pana la 7,2 Mbps pentru pana la cinci utilizatori. Prin activarea solutiei se creeaza instantaneu o zona wireless la care se poate conecta orice dispozitiv mobil, incluzand laptop-uri, PDA-uri, smartphone-uri etc., ce incorporeaza tehnologia WiFi.

Modemul mai dispune de GPS si baterie proprie pentru autonomie si mobilitate maxima, precum si slot pentru micro-card de memorie (Micro SD Card), cu o capacitate de pina la 16 GB, permitand accesul la fisierele stocate tuturor utilizatorilor conectati.

Conform Vodafone, serviciile proprii de date mobile 3G broadband sunt disponibile in prezent in peste 500 de localitati, reprezentand aproximativ 50% din populatia tarii.

In trimestrul doi din acest an, Vodafone a ajuns la peste 9,53 milioane utilizatori (n.r. numarul de SIM-uri active), cu 0,6% mai putin fata de trimestrul anterior, dar in crestere cu 5,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, veniturile operatorului au scazut cu 17,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, rezultatele fiind influentate potrivit oficialilor companiei de situatia economica dificila, dar si de deciziile de reglementare din aceasta perioada.

Conform datelor Ministerului de Finante, Vodafone Romania si-a majorat afacerile cu 3,2% in 2008, pana la 1,18 miliarde euro si a obtinut un profit net de 306,4 milioane euro, in crestere cu 16,01% fata de rezultatul din 2007.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro