Sari direct la conținut

Vodafone și E.ON România par să nu fi înțeles ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2024 cu e-Factura

HotNews.ro
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Vodafone și E.ON România au transmis notificări către alte persoane juridice (alte firme) prin care le anunță că nu le pot emite facturile în sistemul e-Factura de la 1 ianuarie 2024, ci în sistem tradițional.

Ceea ce par să nu înțeleagă cu privire la e-Factura este următorul lucru, menționat chiar în Legea 296/2023: de la 1 ianuarie 2024 obligativitatea este doar de transmitere în sistem. Nu este emitere-primire. Acest din urmă lucru se va întâmpla, în teorie, de la 1 iulie 2024. Mai este până atunci. Să vedem cum va face față sistemul.

Așadar, formatul tradițional va continua până la 1 iulie 2024, doar că în paralel trebuie depuse în sistemul Ministerului Finanțelor.

Termenul de depunere în sistemul e-Factura este de 5 zile calendaristice de la emiterea facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere a facturii prevăzut de Codul fiscal, adică data de 15 a lunii următoare.

Dacă nu declari se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.

Cei mijlocii vor primi o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

Ceilalți contribuabili, adică mai mici decât cei mijlocii, vor primi o amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Ce spune E.ON în notificarea transmisă altor firme

„Ca urmare a celor mai recente reglementări privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național RO e-Factura în România, aduse de prevederile din Legea 296/2023 și OUG 115/2023, vă rugăm să aveți în vedere că în perioada 01.01.2024 – 30.06.2024, E.ON România S.A. va înregistra și plăti facturile primite în formatul tradițional.

Prezenta informare nu afectează obligativitatea ce decurge din modificările legislative asupra societății dvs. de a încărca facturile în sistemul național RO eFactura.

Pe cale de consecință, vă rugăm ca în perioada 01.01.2024-30.06.2024 să ne transmiteți facturile, în format tradițional, la fel ca și până la data prezentei informări, la adresele de email utilizate de societatea dvs. în relație cu E.ON România S.A.”

Reamintim că și Vodafone România a transmis o notificare asemănătoare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro