Sari direct la conținut

Vodafone si Orange se bat pe distributie: primul cumpara, celalalt face parteneriate

HotNews.ro

Noi evenimente in lupta dintre Orange si Vodafone, primii doi operatori de telefonie mobila din Romania. Dupa ce Vodafone a anuntat miercuri preluarea pachetului majoritar de actiuni al Proton Tehnologies, unul dintre cei mai importanti parteneri de distributie de produse si servicii de telefonie mobila ai rivalilor, Orange a raspuns prin anuntul incheierii unui parteneriat strategic pe trei ani cu MCS Communications, compania care detine reteaua nationala de magazine Say.

Vodafone a preluat doua treimi din capitalul social al Proton Tehnologies, 34% din actiuni ramanand sub controlul fostului proprietar. Valoarea tranzactiei si nu a fost dezvaluita.

„Prin aceasta tranzactie, Vodafone Romania SA va dobandi partile sociale reprezentand 2/3 din capitalul social al Proton Tehnologies SRL. Proprietarul Proton Tehnologies, Gabriel Cristian Sandu, va ramane implicat pe termen mediu ca asociat minoritar semnificativ, cu un pachet de 34% din actiuni, si va ocupa pozitia de manager la nivel executiv in cadrul Proton Tehnologies SRL” se mentioneaza in comunicatul de presa al Vodafone.

Proton Tehnologies – locul 4 in topul vanzarilor Orange in 2007

In urma tranzactiei, Proton Tehnologies va deveni distribuitor exclusiv pentru produsele si serviciile Vodafone, dupa un proces de rebranding al magazinelor sale. Reteaua de distributie a Proton cuprinde 73 de magazine, cele mai multe fiind situate in judetele Suceava, Iasi, Brasov, Constanta, Cluj, si in Bucuresti. Potrivit informatiilor Vodafone Romania, Proton Tehnologies isi va pastra, in urma tranzactiei, cei peste 200 de angajati din prezent.

Anterior acestei tranzactii, Proton Tehnologies a fost unul cei mai importanti parteneri de distributie ai Orange Romania.

„In 2007, Proton Tehnologies s-a clasat pe locul patru in topul vanzarilor de produse si servicii Orange. La inceputul lui 2008, ajunsese pe locul cinci. A fost unul dintre partenerii importanti la nivel regional ai companiei”, au declarat pentru HotNews.ro oficialii Orange Romania.

Reprezentantii Orange au mai declarat pentru HotNews.ro ca oficial contractul dintre cele doua companii se incheia la data de 31 martie, iar instiintarea celor de la Proton privind refuzul de a mai continua contractul cu Orange a venit la sfarsitul lunii februarie.

Orange – parteneriat pentru distributie in cele 63 de magazine Say

Tot miercuri, Orange a anuntat semnarea unui parteneriat strategic cu MCS Communications, compania care detine reteaua nationala de magazine Say.

“(…) prin acest parteneriat, Orange Romania isi continua strategia de a extinde reteaua de distributie cu parteneri atent selectati si de a aduce serviciile si produsele Orange cat mai aproape de clientii sai din intreaga tara”, spune Thierry Millet, Director Comercial Orange Romania.

Reprezentantii Orange au declarat pentru HotNews.ro ca reteaua Say cuprinde in prezent 63 de magazine si ca acordul incheiat intre cele doua companii se intinde pe o perioada de trei ani. Valoarea contractului nu a fost insa prezentata.

Potrivit oficialilor Vodafone, „reteaua de distributie a operatorului de telefonie mobila cuprinde in prezent 150 de magazine proprii si alte cateva sute de dealeri”. De cealalta parte, reteaua de distributie a Orange Romania numara momentan 77 de magazine proprii si 1.000 de magazine partenere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro