Sari direct la conținut

Vodafone va lansa un magazin online cu aplicatii destinate unui mare numar de telefoane spre finalul acestui an

HotNews.ro

Vodafone se alatura unor companii mari precum Apple sau Nokia si va lansa spre finalul acestui an un magazin online unde se vor vinde aplicatii din diverse categorii, stiri, jocuri, calatorii, iar cumparatorii le vor plati prin sistemul de facturare al companiei, scrie The Wall Street Journal. Dezvoltatorii sunt invitati sa creeze programe care sa poata rula pe un mare numar de telefoane, iar operatorul va lua o parte din venituri.

Anuntul demonstreaza ca industria telefoniei mobile vrea sa-si diversifice sursele de venit, ca urmare a scaderii veniturilor din serviciile traditionale.

Vodafone va pune la dispozitia dezvoltatorilor kitul software in vara, iar magazinul online ar trebui sa fie activ spre finalul anului. Vodafone vrea ca aplicatiile create de dezvoltatori sa fie compatibile cu toate telefoanele din reteaua sa, sperand in acest fel ca va atrage cat mai multi clienti.

Dezvoltatorii vor obtine venituri din vanzarea serviciilor, iar Vodafone va lua o cota parte din vanzari. Vor putea fi oferite servicii pentru localizare, cum ar fi unele prin care se pot gasi restaurante intr-o anumita zona sau unele de orientare, stil GPS.

Wall Street Journal noteaza ca Vodafone vrea ca aplicatiile sa mearga pe toate modelele de telefoane din reteaua sa, aceasta fiind diferenta fata de alte magazine online de aplicatii unde fiecare aplicatie trebuie scrisa separat pentru telefoane care utilizeaza diverse sisteme de oprare.

Vodafone va intra in competitie cu alte companii de tehnologie care au dezvoltat magazine online de aplicatii, precum Nokia, Apple, RIM, Palm, Google sau Microsoft.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro