Sari direct la conținut

Volkswagen a ales Turcia pentru o nouă uzină unde va construi Passat și Skoda Superb. În cursă a mai fost Bulgaria

HotNews.ro
Volkswagen Passat, Foto: Volkswagen
Volkswagen Passat, Foto: Volkswagen

Volkswagen a ales Turcia pentru o uzină auto de un miliard de euro și o capacitate de 300.000 de mașini/an, scrie Automotive News. În cărți a mai fost în mod serios și Bulgaria pentru unitatea care ar trebui să înceapă în 2022 producția. Informații despre faptul că Volkswagen Group caută să-și extindă capacitățile de producție spre Est au tot apărut în presa internațională încă din mai 2019, iar în august au apărut informații că „în finală” ar rămâne Bulgaria și Turcia.

Uzina va fi în orașul Manisa (300.000 de locuitori) situat în vestul țării, lângă Marea Egee. Vor fi create 4.000 de locuri de muncă, atât la uzină, cât și la furnizorii ce vor veni.

Un document al companiei menționează că Turcia, o țară cu 80 de milioane de locuitori, a fost aleasă datorită ”condițiilor marcroeconomice pozitive” și datorită rețelei extinse de furnizori de componente.

Uzina, care va fi construită la 40 km de Izmir, va ajunge să producă anual 300.000 de mașini, dintre care două treimi vor fi modelul Passat și restul modelul de top al Skoda: Superb.

Publicația scrie că mișcarea îi va permite grupului să mute producția de Passat de la uzina germană din Emden care va fi transformată în unitate producătoare de mașini electrice. În plus, se va elibera capacitatea de producție la una dintre uzinele Skoda din Cehia.

Citește și: Fabrică Skoda în România? Plauzibil, dar n-a fost să fie. Un oficial Volkswagen explică

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro