Sari direct la conținut

Volkswagen are un nou sef: Matthias Muller de la Porsche – In Germania sunt afectate 2,8 milioane de masini in scandalul emisiilor/Registrul Auto Roman a cerut Volkswagen lista vehiculelor afectate in tara/Grupul pastreaza aproape toti managerii, insa le schimba pozitiile

HotNews.ro
Un Volkswagen Beetle, Foto: Volkswagen
Un Volkswagen Beetle, Foto: Volkswagen

Volkswagen l-a numit, dupa discutii indelungate, pe Matthias Muller de la Porsche in functia de CEO al grupului german care este atacat din toate partile din cauza ca a trucat emisiile poluante ale masinilor diesel. Dezvaluirile au continuat pe parcursul zilei de vineri, iesind la iveala faptul ca grupul a trucat si emisiile vehiculelor comerciale usoare, dar si ale autoturismelor cu motoare de 1,2 litri. Registrul Auto Roman a cerut Volkswagen lista cu vehicule pe care au fost instalate aceste dispozitive de manipulare a emisiilor.

………………………….

Iata cele mai importante momente ale zilei de vineri

22.15: Si structura corporatiei se schimba, pentru a tine cont de arhitectura modulara utilizata in grup. Grupul Porsche brand va include si Bentley si Bugatti, in timp ce Audi va fi, ca si pana acum, impreuna cu Lamborghini si Ducati. Marcile Skoda, Seat si Volkswagen vor continua separat, insa aceasta din urma va avea o structura de management cu patru regiuni, fiecare director urmand sa-i raporteze lui Herbert Diess, sefu marcii la nivel mondial.

22.00 Grupul isi restructureaza operatiunile si mai multi mnageri primesc noi functii. Seful Skoda va conduce regiunea America de Nord, iar directorul de vanzari al Porsche va trece la conducerea Skoda. Directorul de vanzari Audi va deveni sef la Seat. Directorul de vanzari pleaca din companie, insa nu din cauza scandalului.

20.10: „Va spun foarte clar ca aceste manipulari ale testelor de emisii constituie un dezastru moral si politic”, spune Berthold Huber, seful consiliului de administratie. „Un grup mic de oameni a cauzat un prejudiciu urias”, spune directorul care reprezinta salariatii in CA. (AFP).

19.35; Volkswagen l-a numit pe Matthias Muller ca si CEO. Are 62 de ani si in ultimii patru ani a condus Porsche, fiind foarte apreciat pentru rezultatele obtinute.

18.10 :Autoritatile de la Bucuresti vor infiinta, in perioada urmatoare, un grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea masurilor pe care statul roman trebuie sa le impuna in cazul Volkswagen, a declarat, vineri, Gratiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, citata de Agerpres. „Grupul mixt de lucru poate fi infiintat fie printr-o decizie in Guvern, fie printr-o decizie inter-ministeriala, depinde ce cale se va alege. Grupul va incepe sa functioneze cel mai probabil de saptamana viitoare cand specialistii se vor intalni pentru a stabili componenta Grupului. Vom vedea exact care va fi procedura de lucru, in functie de ce ne vor spune specialistii„, spune Gratiela Gavrilescu, ministrul mediului

17.55: O parte dintre investitorii Volkswagen se arata nemultumiti de faptul ca Winterkorn a plecat atat de repede de la sefia companiei. Succesorul sau va avea o misiune incredibil de grea fiindca va trebui sa faca fata criticilor pentru lucruri de care nu este raspunzator, scrie Reuters. Concluzia este ca vor urma vremuri grele pentru Volkswagen in general si pentru noul sef al companiei, in special.

17.45 Si Brazilia deschide o ancheta pentru a afla pe cateva vehicule au fost montate dispozitive de manipulare a emisiilor si risca o amenda de 13 milioane dolari. (Reuters).

17.25 Agentia americana de mediu Environmental Protection Agency spune ca procedure de testare se vor schimba, devenind mai severe. In plus se va schimba si categoria de masini pe care se va insista, de la diesel-urile de mare capacitate, la cele mici. (Guardian)

16.55 Actiunile Volkswagen au scazut cu 4% dupa anuntul cum ca in Germania au fost afectate 2,8 milioaner masini.(AFP)

16.35: In Germania sunt afectate de scandalul falsificarii 2,8 milioane de vehicule cu motoare de 1,6 si 2.0 litri. Nu sunt luate in calcul inca si masinile de 1,2 litri.

16.25: Registrul Auto Roman a cerut Volkswagen transmiterea listei tipurilor de vehicule ale marcilor care apartin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive.„Conducerea Registrului Auto Roman a contactat conducerea reprezentantei grupului Volkswagen in Romania si a cerut transmiterea, in cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale marcilor care apartin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum si actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe masura ce aceste informatii vor fi comunicate de catre constructor/autoritatea de omologare responsabila”, se spune intr-un comunicat RAR.

RAR mai spune urmatoarele: „Pentru certificatele de omologare acordate de R.A.R. referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Roman a contactat titularii acestor certificate si a demarat o actiune de verificare, referitoare la probabilitatea existentei pe vehiculele fabricate pana acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante. Mentionam ca R.A.R. nu a acordat niciun certificat de conformitate pentru niciun autovehicul echipat cu motor diesel” . Registrul vine cu o precizare importanta: actiunile RAR se vor adresa EXCLUSIV constructorilor de autovehicule sau reprezentantilor autorizati ai acestora, nicidecum persoanelor fizice!.

16.05 Si motoarele diesel de 1,2 litri sunt afectate de scandal, mai spune ministrul german al Transporturilor.

15.40 Daimler neaga din nou ca ar fi folosit soft-uri care sa manipuleze rezultatele emisiilor. Este a doua zi in care producatorul masinilor Mercedes se vede nevoit sa nege, de data aceasta raspunzand acuzatiilor unui grup german de lobby. (Reuters)

15.10 Ministrul german al transporturilor spune ca Volkswagen a pacalit testele de emisii si la vehiculele comerciale usoare (Reuters). „Din ce stim pana acum, atat vehiculele comerciale usoare, cat si autoturismele produse de Volkswagen sunt afectate de influenta improprie a emisiilor motoarelor diesel”, spune Alexander Dobrindt.

14.50: Intalnirea consiliului de supervizare s-a prelungit fiindca cei 20 de membri discuta si schimbarea structurii companiei, spun surse citate de Reuters.

14.35: Volkswagen SUA isi cere scuze pe Twitter: „Adresam scuzele cele mai sincere celor afectati de faptul ca am incalcat standardele de emisii stabilite de EPA si CARB. Vom remedia problema si vor repara lucrurile, astfel incat sa recastigam increderea clientilor, dealerilor, guvernului, publicului si angajatilor. Va rugam sa aveti rabdare si promitem sa lucram din greu sa rezolvam aceasta problema complexa. Vom furniza mai multe informatii cat de curand posibil”, se spune in mesajul semnat de Michael Horn, presedinte Volkswagen USA.

13.55: Celebrul antreprenor Elon Musk spune ca este ¬grav¬ sa trisezi la testele de emisii, dar subliniaza, in acelasi timp ca emisiile de CO2 sunt mai importante decat cele de NOx si reprezinta o problema mai mare. (Automotive News).

13.35: Scandalul are efecte si in nordul Europei. Politia norvegiana investigheaza daca Volkseagen a incalcat legea.

13.30: Volkswagen confirma ca Winterkorn ramane la sefia Porsche Holding care este cel mai mare actionar al Volkswagen Group, cu 50,7%. Decizia s-a luat intr-o intalnire a consiliului de supraveghere. (AFP)

13.15 Presa germana scrie ca Martin Winterkorn, care a demisionat miercuri din functia de CEO al VW, ar vrea sa-si pastreze pozitia de sef al Porsche Automobil Holding. Insa ar fi un conflict dur de interese si membrii board-ului se opun.

13.10; Un grup de activisti Greenpeace protesteaza in fata sediului central Volkswagen cu pancarte pe care scrie „Incetati cu minciunile!”.(The Guardian)

12.35: Si in Africa de Sud autoritatile au deschis o ancheta pentru a vedea daca sunt vehicule afectate in tara. (Bloomberg)

Volkswagen Transporter

12.30: China nu este afectata de scandalul noxelor, spun cei doi producatori locali cu care Volkswagen are companii mixte. China este cea mai mare piata pentru grup, cu 3,6 milioane vehicule vandute anul trecut (AFP).

11.45 The Guardian spune ca sunt zvonuri care sustin ca Muller va fi doar o solutie provizorie, urmand ca apoi postul de CEO sa fie preluat de Herbert Diess, care a venit in iulie de la BMW. Diess a fost extrem de eficient la BMW unde a devenit celebru pentru modsul nemilos in care a „taiat” costurile.

11.20 Consiliul de conducere Volkswagen Group se intruneste la Wolfsburg si decizia va fi anuntata peste cateva ore (Financial Times). Favorit este seful Porsche, Matthias Muller. Despre cei care au sanse la postul de CEO puteti citi aici.

Matthias Muller

11.10 Franta anunta ca de saptamana viitoare incepe teste aleatorii pentru aproximativ 100 de masini de la mai multe marci, pentru a se verifica nivelul emisiilor. Nu vor fi doar modele frantuzesti si vor fi tras la sorti, controlul amanuntit urmand sa fie efectuat cu acordul proprietarilor. (AFP).Le Parisien citeaza un raport Inovev care sustine ca in franta ar putea fi un milion de masini afectate.

10.55: O idee despre ce ar putea urma este data de faptul ca dealerii independenti care vand masini Volkswagen in California dau grupul german in judecata solicitand compensatii pentru pierderile pe care le vor suferi din cauza scandalului.(Reuters).

10.50 New York Times scrie pe larg despre cultura cu accente nord-coreene de la conducerea concernului. Dictatura, certuri si dispret fata de ecologie, cativa din factorii care au dus la aparitia acestui scandal. Pe larg puteti citi aici.

10.48: Volvo, Renault si Hyundai au vehicule care nu ar trece viitoare teste europene de emisii poluante, arata un raport al International Council on Clean Transportation. (The Telegraph).

10.47: Actiunile Volkswagen au crescut cu 4% in deschiderea Bursei de la Frankfurt.

In septembrie, la inaugurarea uzinei de motoare din Kaluga (Rusia). Primul din stanga este premieru rus Medvedev.

Volkswagen, in cateva date esentiale

Numar de angajati: 593.000

Autoturisme produse anul trecut: 10,1 milioane

Cota pe piata auto mondiala: 13%

Cifra de afaceri in 2014: 202 miliarde euro

Cifra de afaceri in 2009: 105 miliarde euro

Profitul in 2014: 11,1 miliarde euro

Numarul de sit-uri de productie: 119

Principalii trei actionari: Porsche Automobil Holding (51%), Landul german Saxonia Inferioara (20%), Qatar Holding (17%),

Cinci pasi prin care Volkswagen se poate redresa

The Telegraph a publicat foarte recent un articol despre pasii pe care Volkswagen trebuie sa-i parcurga pentru a-si reveni. Primii trei sunt esentiali, iar al cincilea este mai greu decat toti ceilalti la un loc.

1. Sa-si ceara scuze in mod sincer si sa demonstreze ca ii pare rau pentru gravele falsificari

2. Sa fie cinstita, sa dea detalii despre cum a fost construit intregul mecanism de pacalire a testelor si sa spuna exact cine a coordonat totul.

3. Sa se conformeze cererilor autoritatilor: sa plateasca amenzile, sa ofere informatiile cerute si sa nu tergiverseze in justitie diversele proceduri.

4. Dupa ce indeplineste primele trei puncte trebuie sa devina extrem de „tacuta”. Practic sa investeasca mult mai putin in publicitate si sa dispara un timp din spatiul public, pentru ca oamenii sa uite evenimentele si sa nu asocieze cu VW o imagine negativa.

5. Reconstructia este cel ma greu pas. Incepe cu numirea unui nou CEO si continua cu stabilirea unor noi reguli si cu schimbarea unor mentalitati. Orice activitate care ar putea starni un scandal trebuie sa inceteze si Volkswagen are toate sansele sa-si revina, chiar daca totul va dura ani de zile.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro