Sari direct la conținut

Vorbesc unii despre recesiune. Trebuie să avem proprietatea termenilor. Despre ce recesiune vorbim, când consumul a crescut enorm, salariile cresc cu 15% …Cum să vorbeşti despre recesiune? (economist-șef)

HotNews.ro
Ionut Dumitru, Foto: Inquam Photos / George Călin
Ionut Dumitru, Foto: Inquam Photos / George Călin

Economistul şef al Raiffeisen Bank și fostul șef al Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a afirmat că România are combustibil pentru creşterea economică, dar a precizat că problema este că avem deficite foarte mari care nu vor fi tolerate la nesfârşit de pieţele financiare.

Ionuţ Dumitru a declarat joi, la evenimentul News.ro – Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024, că nu se poate vorbi de recesiuni în România în contextul în care au crescut vânzările cu amănuntul.

“S-a vorbit aici la un moment dat despre recesiune. Trebuie să avem proprietatea termenilor. Despre ce recesiune vorbim noi în România, când în ianuarie, s-au publicat cifrele ieri, vânzările cu amănuntul au crescut în luna ianuarie cu 3,8% în termeni reali, da, e o creştere reală, faţă de luna decembrie cu date ajustate sezonier. E o creştere uriaşă a vânzărilor cu amănuntul. Ai creşteri de venituri, salariile cresc cu 15% în momentul de faţă, în medie, şi în sectorul public şi în sectorul privat. Cum poţi să vorbeşti despre recesiune într-un astfel de context? Anul trecut am avut creştere economică, într-adevăr, mai mică decât în anii anteriori, dar totuşi, una dintre cele mai mari din Europa sau una dintre cele mai bune din regiunea în care ne aflăm”, a afirmat Ionuţ Dumitru.

El a explicat că problema este că România are nişte deficite foarte mari care nu vor fi tolerate la nesfârşit de pieţele financiare.

“Problema se pune ce urmează, că titlul conferinţei este ”Perspectivele macroeconomice”. Adică avem în momentul de faţă combustibil să avem creştere economică. Problema este că avem nişte deficite foarte mari cu care convieţuim, care nu vor fi tolerate la nesfârşit de pieţele financiare. Asta e de fapt problema. Şi dacă ne uităm la elefantul din încăpere, politica fiscală şi poziţia fiscală, sigur că în prag electoral nimeni nu vorbeşte de aşa ceva şi am fi naivi să credem că avem o temă de dezbatere în perioada electorală despre cum facem ajustarea fiscală. Nu se va întâmpla lucrul ăsta. Problema este că după alegeri, sigur vom avea de înfruntat această temă”, a explicat Ionuţ Dumitru.

El a explicat că i se pare o naivitate fără margini că putem reduce deficitul în şapte ani. “A crede că putem reduce deficitul bugetar pe un orizont de şapte ani, mi se pare o naivitate fără margini. De ce? Pentru că pieţele financiare nu te vor tolera. Avem, în momentul de faţă, o datorie publică de 50% din PIB. E adevărat, printre cele mai mici din Europa. Nu suntem chiar la coada clasamentului, dar nu e nici mare faţă de mediile europene. Dar avem, în acelaşi timp, şi cea mai mică intermediere financiară din Europa. Să nu uităm că principalul finanţator al statului este sectorul financiar. Sectorul nostru financiar e de cam de patru, cinci ori mai mic decât media europeană. Ori datoria noastră publică nu e de patru, cinci ori mai mică decât media europeană, este cam la jumătatea mediei europene”, a mai transmis economistul şef al Raiffeisen Bank.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro