Vorbeste, Marko, fie si in maghiara (de Liviu Avram)

Marko Bela a intrat intr-un clinci din care pare sa nu stie cum sa iasa. Sa-l sfatuim, asadar, de bine.

Afacerea Hildegard Puwak a izbucnit intr-o vara torida, cind presa traverseaza indeobste o acuta criza de subiecte si isi umple paginile cu nostimade litorale. Era prin urmare firesc ca banii europeni pe care fiul si sotul doamnei ministru i-au inhatat – in circumstante care, atunci, inca nu erau deplin cunoscute – sa invadeze imediat primele pagini ale ziarelor.

In fata bulgarelui de presa, inca mic, doamna Puwak a ales sa taca. Si a tacut luni in sir, invitind astfel presa sa caute raspunsurile de care avea nevoie in alta parte. In citeva luni, afacerea familiei sale a devenit tot mai ampla, iar ziaristii au aflat detalii tot mai sordide.

Bulgarele s-a marit pina in momentul in care numele Puwak a devenit un sinonim al infamiei, desi, trebuie sa recunoastem, cei 150.000 de euro accesati de familia sa erau maruntisul pe care un alde Sechelariu il pierdea intr-o noapte la carti. In octombrie, numele Puwak era deja bine fezandat ca sa fie sacrificat pe altarul Guvernului, al Partidului si al lui Adrian Nastase.

Ca veni vorba: scandalul matusii Tamara a inceput tot asa. Cu o lunga tacere a lui Adrian Nastase. La insistentele presei, el a facut un pas in plus fata de colega Puwak, dar nu neaparat pasul cel bun: a interpus intre el si ziaristi un avocat.

Nici ca se putea idee mai proasta, pentru ca avocatul, oricit de bun, nu poate raspunde la toate intrebarile, si mai ales la cele care nu sint de natura juridica, ci umana si morala. In consecinta, au inceput sa apara tot mai des raspunsuri de genul „nu sint autorizat de clientul meu sa discut aceasta chestiune”. Adica non-raspunsuri.

Am asistat de fapt la aceeasi invitatie, formulata implicit de catre Adrian Nastase, ca ziaristii sa sape in continuare si stim bine ca asta au si facut. A durat tot citeva luni, la sfirsitul carora si numele Nastase a devenit sinonim cu infamia si, bine fezandat, a fost silit sa se retraga.

Desigur, milionul de euro primit de la matusa Tamara suna categoric mai sexy decit banii doamnei Puwak, dar mie mi se pare ca aici marimea nu conteaza.

In cazul Marko Bela, chiar ca e vorba despre maruntis, desi ramine o suma consistenta fata de antecedentele financiar-literare ale autorului. Aproape un miliard de lei, deci nici 30.000 de euro, incasati pe carti inca nescrise, de la o editura al carei nume liderul UDMR nu vrea sa-l spuna nicicum, invocind o clauza de confidentialitate.

Marko Bela se asaza in aceeasi logica infantila in care au stat Puwak si Nastase: e suficient sa ascunzi o problema ca sa crezi ca ea nu exista. Politicienii au des aceasta tendinta, sa creada ca simpla lor dorinta de a nu spune ceva ii fereste de orice necaz, si nu-si dau seama ca tocmai Puterea pe care o detin, sau cred ca o detin, ii face atit de orbi.

Opinia publica e insa perversa, gindeste firesc si vrea raspunsuri logice, mai cu seama la cea mai stinjenitoare intrebare pentru un politician: de ce? Bunaoara, de ce sa vrea o editura sa tina secret faptul ca vrea sa publice poeziile viitoare ale lui Marko Bela? Sau de ce sa vrea Marko Bela discretie asupra editurii, in cazul in care el a fost cel care a cerut clauza de confidentialitate? Mai

degraba suma ne-am fi asteptat sa fie confidentiala, caci am inceput sa ne obisnuim cu ideea capitalista ca unele sume asa trebuie sa ramina, insa aici a operat bine noul formular de declaratie de avere. Opinia publica mai are un pacat: uraste tacerile, uraste golurile. Si, in lipsa raspunsurilor limpezi, le umple cu ce vrea ea.

In cazul lui Marko Bela, parca ar fi ceva de pus: iredentisti, politicieni de la Budapesta, Verestoy, Patriciu si cite si mai cite. In conditiile in care tocmai in aceste zile ministrul Justitiei vorbeste tot mai raspicat despre ezitarile UDMR in ceea ce priveste lupta anticoruptie, devine tot mai presant pentru liderul UDMR sa dea un raspuns, oricum ar fi el, fie in romana, fie in maghiara. Chiar si in versuri, ca am auzit ca e talentat.