Vosganian: ALDE va cere premierului și Ministerului Justiției o centralizare legată de abuzurile în justiție
Varujan Vosganian a anunțat, sâmbătă la Piatra Neamț, că grupurile parlamentare ale ALDE vor solicita premierului Viorica Dăncilă și Ministerului Justiției o centralizare cu cifre și date exacte, cu nume și prenume, privind abuzurile care au avut loc în ultimii ani în justiția din România.
Acesta a adăugat că acțiunea parlamentarilor ALDE face parte dintr-un proiect de reconfigurare a imaginii României în UE, notează Mediafax.
„Avem un proiect legat de reconfigurarea imaginii României în cadrul UE și în dezbaterile care au loc acolo. Nu este nevoie să prezentăm realități deformate, ci pur și simplu să ne asigurăm că cei de acolo au informații corecte și că nu vor mai fi situații cum au fost cele generate de triumviratul Verhofstadt- Weber- Timmermans”, a declarat Varujan Vosganian, într-o conferință de presă susținută, sâmbătă, la Piatra Neamț.
Astfel, datele solicitate de la șeful Executivului și de la Ministerul Justiției vor fi prezentate tuturor membrilor Parlamentului European și membrilor Consilului European.
„Toate aceste informații vor fi adunate într-un document și trimise membrilor Parlamentului European și membrilor Comsiei Europene. Iar după aceea, cine mai dorește să vorbească despre faptul că actul de justiție din România trebuie să rămână așa cum a fost, o va face pe proprie răspundere”, a mai spus parlamentarul ALDE.
Deputatul ALDE a mai spus că, printr-o modificare a legii penale atunci când ministrul Justiției era Cătălin Predoiu, DNA a ajuns să controleze întreaga societate românească. Chiar și șoferii de autobuz pot fi asimilați persoanelor care îndeplinesc un serviciu public, deci pot fi cercetați de DNA, a precizat Vosganian.
„Grupurile parlamentare ALDE vor solicita doamnei Viorica Dăncilă și Ministerului Justiției, o situație completă cu privire la impactul pe care l-a avut actul de justiție asupra societății românești. Vom solicita în primul rând să știm câte dosare de urmărire penală sunt mai vechi de 1 ianuaire 2016 pentru că, în opinia noatră, un dosar de urmărire penală nu ar trebui să dureze prea mulți ani pentru că dacă durează foarte mulți ani, înseamnă că cei care l-au declanșat, atunci când l-au declanșat, nu aveau decât ipoteze pe care se căznesc și nu reușesc să le veririce, și trebuie să știți că un dosar de urmărire penală presupune incidente grave asupra vieții unei persoane: sechestrări de bunuri, blocări de conturi și, în opinia noastră, un dosar de urmărire penală nu poate să dureze foarte mulți ani.
Am dori totodată să știm cu nume și prenume câte dosare de urmărire penală sunt mai vechi de 1 ianuarie 2016, în ceea ce privește funcțiile de demnitate publică, funcționarii publici și funcțiile asimilate acestora. Trebuie să știți că potrivit legii penale adoptate când ministru al Justitiei era Cătălin Predoiu, s-a făcut o extindere a funcției publice la toate persoanele care îndeplinesc un serviciu public și sunt autorizate de o autoritate publică, astfel încât practic DNA a ajuns să controleze toată societatea românească, băncile, societățile de asigurări, medicii, prin extensie, și un șofer de autobuz poate fi cercetat de DNA pentru că îndeplinește un serviciu public și certificarea lui se face de către o autoritate publică”, a explicat deputatul ALDE.
El a mai afirmat că ALDE vrea să știe și câte persoane au fost scoase de sub urmărire penală la 1 ianuarie 2016, deoarece între începerea și închiderea urmăririi penale persoanele în cauză sunt afectate, având loc demisii, excluderi și marginalizări.
„Vrem să mai știm câte persoane au fost scoase de sub urmărire la 1 ianuarie 2016, adică să știm la câte persoane a existat un furt de existența, pentru că în opinia noastră, un dosar penal presupune un hiatus în existența profesională și socială a unei persoane și am vrea să știm la câte persoane s-a procedat în acest fel, până la urmă, procuratură ajungând la concluzia că n-a făcut bine începând cercetarea penală. Sigur că și la această categorie vrem să știm cu nume și prenume câte persoane cu funcție publică au fost cercetate și apoi scoase de sub urmărire. Atenție! Nu neînceperea urmăririi penale, pentru că asta înseamnă că nu s-a deschis un dosar de urmărire penală. La câte persoane s-a deschis și după aia s-a închis? Pentru că între deschiderea și închiderea unei urmăriri penale, au loc demisii, au loc excluderi, au loc marginalizări și vrem să știm cum a fost. Deci număr de dosare în general, și am în vedere nu doar DNA ci și DIICOT și Ministerul Public în general”, a precizat liderul grupului deputaților ALDE.
Candidatul ALDE la europarlamentare Varujan Vosganian a fost prezent, sâmbătă, la Piatra Neamț pentru un eveniment în cadrul campaniei electorale la alegerile pentru PE. La eveniment au mai participat președintele ALDE Neamț, Ion Asaftei, primarul comunei Dobreni, Vasilica Crețu și consilierul județean ALDE Iulian Luca.