Vremea leprosilor (de Dragos Bucurenci)
Mi-e greu sa identific destine similare in peisajul autohton. Pesemne ca ele nici nu pot fi posibile in spatiul ortodoxiei. Dar m-as bucura sa vad si la noi ierarhi, preoti sau monahi dornici sa implineasca si altceva in afara consolidarii pozitiei ortodoxiei intre celelalte confesiuni.
Pentru ca tot ceea ce vad si ce aud despre Biserica Ortodoxa Romana are legatura cu aceasta competitie stupida pentru mantuirea sufletelor celor nehotarati.
in loc sa ramana o lucrare mistica, Biserica se comporta tot mai des ca o afacere care cauta sa-si mareasca si sa-si diversifice cota de piata. in lupta pentru mentinerea pozitiei dominante, compromisurile politice sunt la ordinea zilei.
Ceea ce trebuia sa fie o comunitate de credinciosi, aduce astazi tot mai mult cu un cartel. Credinta? O simpla bifa pe formularul de adeziune. Mantuirea? O simpla chestiune de monopol.
Chemat sa continue lucrarea controversata a raposatului Patriarh Teoctist, Noul intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane mai are totusi o sansa pentru indreptarea acestor perceptii.
O sansa importanta, caci pretutindeni Biserica Crestina se confrunta cu spectrul somajului tehnic, pe fondul laicizarii de facto a marilor aglomerari urbane.
Prea Fericitul Daniel poate miza pe cartea dogmei, asemenea Sanctitatii Sale, Benedict al XVI-lea, si atunci ma tem ca numarul credinciosilor autentici se va imputina pe durata pastoririi sale.
E drept ca, asemenea icoanelor si a orelor de religie din scolile de stat, turma evlaviosilor ipocriti de Duminica si de Praznice va continua sa infloreasca, dar mi-e greu sa cred ca un pastor de suflete poate spera ca taratele vor atarna mai greu ca faina la cantarul Judecatii.
O alta miza, mult mai riscanta, dar si mai generoasa, ar fi deschiderea Bisericii Ortodoxe Romane catre agenda sociala.
Sunt nenumarate problemele pe care nici statul, nici societatea civila nu mai sunt in stare sa le rezolve in legatura cu accesul la educatie, cu abandonul familial, cu incluziunea minoritatilor defavorizate, cu asistenta varstnicilor si a persoanelor cu dizabilitati.
Daca s-ar intoarce catre cei care poarta crucea societatii, catre cei indeobste scuipati si batjocoriti de purtatorii de cruciulite zanganitoare, Biserica si-ar da adevarata sa masura si ar castiga mai lesne mantuirea sufletelor celor credinciosi si prietenia celor nedusi la biserica.
Sunt foarte multi leprosi in tara asta, Prea Fericite Parinte Patriarh… si ei asteapta de la o Biserica a iubirii alinare si ajutor, asa cum au primit si de la Hristos.
Prea Fericirea Voastra va hotari daca ei le vor primi sau daca Biserica ii va tine si pe mai departe la usa ei, cinstindu-i, ca si pana acum, doar pe Cezari, pe farisei si pe urmasii vamesilor.