Vremuri anormale (de Tom Gallagher)

Banuiesc ca, intre timp, pana si Ion Iliescu va fi ramas uluit de sfruntarea domnilor Tariceanu si Patriciu, care nu par a contempla catusi de putin retragerea tactica in stilul celei adoptate de patriarhul postcomunist in perioada tulburelui iunie 1990.

Iliescu dorea sa fie apreciat drept personalitate marcanta, cu certa pondere; Tariceanu si Patriciu cer infinit mai mult: avere, putere politica si posibilitatea de a beneficia de libertate indiferent de actiunile intreprinse.

Din surse ale Bastiliei peneliste a rasuflat ca Tariceanu ar intentiona desfiintarea DNA. In fond, de ce nu? Daca tot nu va exista nici un politician corupt gasit vinovat, atunci si DNA va fi, desigur, de prisos.

In istoria recenta a Romaniei, nici un alt partid dispunand de o sustinere electorala atat de slaba, de doar 10% potrivit sondajului IMAS din 30 mai, nu si-a permis sa se considere indrituit la guvernare, cu exceptia unuia singur – Partidul Comunist Roman, care prelua, in 1946, controlul in stat, in pofida unei sustineri electorale de aproximativ 15%, mizand pe sprijinul tovarasesc al marelui frate de la Est.

La putine zile dupa aparitia insistentului zvon, Dinu Patriciu declara, cu ocazia Forumului European pentru Energie de la Sofia, ca statul rus „trebuie determinat si lasat sa investeasca in sectorul energetic din Europa”.

Mesajul a fost receptat ca atare de UE, Bruxelles-ul fiind pus in situatia de a accepta mai degraba realitatea puterii rusesti decat de a-si continua eforturile in vederea stabilirii unor masuri de protectie impotriva acesteia.

Declaratia lui Patriciu a avut darul distrugerii ultimului crampei de speranta europeana in legatura cu o Romanie devenita pilon al intereselor occidentale sub prezenta guvernare liberala.

Pana la finele anului vom avea, cu mare probabilitate, parte si de alte testimonii din partea domnilor Patriciu, Tariceanu, Antonescu si, fireste, Gusa privind eforturile acestora depuse pentru accelerarea transformarii Europei Occidentale intr-un soi de satelit economic al neoimperialismului rusesc, cu Romania devenita avanpost-cheie al celei de-a treia Rome.

Existenta in proximitatea Romaniei a unui imens stat autoritar in care o oligarhie lipsita de scrupule continua sa prospere linistita reprezinta, fara doar si poate, simbolicul colac de salvare fluturat sub nasurile pradatorilor latini – oligarhi si politicieni – enervati de spectrul si semnificatia statului de drept.

Aparent, este doar o chestiune de timp pana cand Dinu Patriciu va bate palma cu un gigant energetic din Rusia. Afacerea poate constitui, de altfel, si un excelent scut de protectie – oferit, pana in 2005, de sanctuarul Parlamentului membrilor sai, deveniti practic intangibili in fata legii.

In conditiile unui astfel de „deal” incheiat, Patriciu va putea semnala oricarui urmaritor: „Prinde-ma, daca poti! Te iei de mine, te iei si de Marele Urs!”. Iar in capitalele europene, locvacele sef al diplomatiei romane, Adrian Cioroianu, va depune eforturi zadarnice spre a masca de bine, de rau realinierea petrecuta.

Traian Basescu va trebui sa fie foarte circumspect. Incidentul Andreea Pana poate fi, de fapt, un foc de avertisment tras de influentii sai adversari spre a-i oferi o mostra din gama potentialelor buclucuri declansabile pe cale mediatica.

Abordand cazul prin prisma spinoasei probleme a discriminarii, alianta infiripata ad-hoc intre presa captiva si unele ONG pentru protectia drepturilor omului – care s-au dovedit, de aceasta data, extrem de naive – a reusit sa afecteze imaginea presedintelui.

Intentia domniei sale de a se reintoarce, din trei in trei luni, in Piata Universitatii pentru a dialoga cu oamenii ar putea fi lesne utilizata in scopul crearii unor situatii daunatoare. Tehnologi media de genul lui Victor Roncea, ramas pagubas de curand, stapanesc inca prea bine modalitatile de exploatare a unui asemenea moment.

Nenumarate persoane, printre care si subsemnatul, au crezut ca, odata desfasurat plebiscitul si cunoscuta pozitia electoratului, va pieri si elanul fortelor opuse progresului. Cand colo – nici vorba! Cei mai radicali adversari ai presedintelui, liberalii si conservatorii, sunt decisi sa duca lupta pana la capat.

Cat priveste selectia armelor din dotare, au reusit sa-l surclaseze chiar si pe Ion Iliescu, ramas de-acum in postura unui biet amator.

Presedintele inca poate fi zdrobit. Iar noi toti, care am dezaprobat uzurparea puterii de un grup de oameni meschini ce se considera indrituiti la putere in baza unei sustineri electorale de 10%, va trebui sa ramanem vigilenti. Vremurile sunt anormal de tulburi.