Sari direct la conținut

Wall Street: Dow Jones închide pentru prima dată peste 30.000 de puncte

HotNews.ro

Dow Jones, a depășit marți marja simbolică de 30.000 de puncte la închidere, pentru prima dată în istorie, investitorii salutând începutul tranziției politice din Statele Unite și evoluțiile pozitive pe frontul crizei de sănătate, potrivit AFP.

Dow Jones s-a apreciat cu 1,54%, sau 454,97 puncte, urcând la 30.046,24 puncte.

În martie, la începutul pandemiei de coronavirus din Statele Unite, acest indice, care cuprinde acțiunile marilor companii americane, precum Apple (+ 1,16%) și Boeing (+ 3,29%), a scăzut, trecând sub 19.000 de puncte.

„Piața și-a revenit bine de la minimele din martie”, observă Art Hogan de la National Holdings. „Arată că a găsit o modalitate de a merge mai departe.”

„Există vești bune despre vaccinuri și situația politică americană, iar datele economice sunt destul de stabile”, precizează expertul.

Președintele SUA, care s-a lăudat adesea cu performanțe bune pe piața bursieră în timpul mandatului său, a salutat, de asemenea, marți acest nou nivel.

„Bursa a trecut de 30.000 de puncte, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată”, a spus Trump într-o conferință de presă.

La investitura lui Donald Trump în 20 ianuarie 2017, Dow Jones, creat în urmă cu aproape 125 de ani, avea valoarea de 19.827,25 puncte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro