Sari direct la conținut

Wall Street Journal: Merrill Lynch va anunta noi deprecieri ale activelor

HotNews.ro

Banca americana de investitii Merrill Lynch va anunta deprecieri suplimentare ale activelor, intre sase si opt miliarde de dolari, in cadrul raportului trimestrial ce va fi publicat in aceasta saptamana, scrie Wall Street Journal, care citeaza o sursa apropiata situatiei, potrivit Reuters. In editia online a cotidianului se arata ca, in urma noilor reevaluari, deprecierea activelor din octombrie 2007 si pana in prezent va depasi 30 miliarde de dolari.

Astfel, banca de investitii va inregistra pierderi pentru al treilea trimestru consecutiv, cea mai lunga perioada nefavorabila din istoria sa de 94 de ani.

Totodata, Merrill Lynch pregateste un plan de reducere a costurilor, care va include disponibilizarea unui procent cuprins intre 10 si 15% din angajatii unor departamente care se confrunta cu probleme, precum cel de finantare a obligatiunilor.

Purtatoarea de cuvant a subsidiarei Merrill Lynch din Londra a refuzat sa comenteze informatiile.

Traderii de pe piatele asiatice au afirmat ca articolul despre Merrill Lynch a determinat o usoara depreciere a dolarului fata de yen, dar reactia nu a fost de amploare, deoarece investitorii se asteptau ca bancile sa anunte noi deprecieri ale activelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro