Sari direct la conținut

Wall Street începe săptămâna pe creștere / Speranță pentru negocierile Rusia-Ucraina

HotNews.ro
Wall Street, Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images
Wall Street, Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

Bursa de la New York a încheiat luni în ușoară creștere, încurajată de perspectiva unor noi discuţii asupra Ucrainei, pe o piaţă care rămâne orientată spre cumpărare, scrie AFP.

Dow Jones a câștigat 0,27%, Nasdaq 1,31%, S&P 500 0,71%.

Deși au stat mai toată sesiunea în roșu, accelerarea finală a indicilor a fost „iniţiată de rapoarte de la Financial Times care indică faptul că Rusia era gata să lase Ucraina să intre în Uniunea Europeană, cu condiţia să nu adere la NATO”, potrivit analiștilor de la Briefing.com

Tot potrivit cotidianului financiar britanic, care citează documente pregătitoare pentru încetarea focului, Rusia nu ar mai cere o „denazificare” a Ucrainei, prezentată până acum de președintele rus Vladimir Putin drept principalul motiv al invadării Ucrainei.

„Se pare că facem un mic progres”, a spus Jack Ablin, șeful strategiei de investiții la Cresset Capital. De asemenea, analistul a menționat scăderea ratelor obligațiunilor.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro