Sari direct la conținut

Wall Street încheie în creștere, încurajată de indicatori și de Fed

HotNews.ro
Wall Street, Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images
Wall Street, Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

Bursa de la New York a terminat în creștere vineri, inspirată de o serie de indicatori macroeconomici buni și liniștită de noile comentarii ale unui membru al băncii centrale americane (Fed) privind următoarea majorare a dobânzii, potrivit AFP.

  • Dow Jones a câștigat 2,15% urcând la 31.288,26 puncte
  • Nasdaq a crescut cu 1,79% la 11.452,42 puncte
  • S&P 500 s-a apreciat cu 1,92% și a închis la 3.863,16 puncte.

Pentru prima dată, în timp ce bursa americană devine tot mai convinsă în fiecare săptămână că economia încetinește și riscă să intre în recesiune, indicatorii zilei au fost aproape toți pozitivi din punctul de vedere al investitorilor.

Vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,0% în iunie, mai mult decât se aștepta (0,8%), deși cea mai mare parte a acestei creșteri s-a datorat inflației.

O altă veste bună a fost revenirea indicelui activității manufacturiere în regiunea New York, care a revenit la creștere în iulie după două luni de contracție, potrivit indicelui lunar Empire State, în timp ce economiștii se așteptau la o nouă scădere.

Și mai bine, piața din New York a primit vești încurajatoare despre inflație, care o îngrijorează atât de mult de luni de zile. În iunie, prețurile de import au crescut cu doar 0,2% pe parcursul unei luni, cel mai lent ritm din decembrie, față de 0,7% cât se aștepta.

Fiind cel mai mare importator din lume, prețurile de import au o influență majoră asupra inflației.

În plus față de acest indicator, Wall Street a salutat rezultatele sondajului lunar privind moralul consumatorilor, realizat de Universitatea din Michigan.

În medie, persoanele chestionate în iulie se așteaptă la o inflație mai mică peste un an (5,2% față de 5,3%) și mai ales la o inflație de numai 2,8% peste cinci ani, față de 3,1% în iunie.

Cifrele din iunie, care au fost mai mari decât se așteptau, au contribuit la decizia Fed de a face o creștere surprinzătoare de 0,75 puncte procentuale a dobânzii sale cheie, în loc de jumătatea de punct așteptată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro