Wall Street încheie săptămâna în creștere pentru prima dată în ultimele două luni
Bursa de la New York a încheiat vineri săptămâna în creștere pentru prima dată în ultimele două luni, susținută în ajunul weekendului prelungit de Memorial Day de un indicator de inflație american liniștitor, potrivit AFP.
- Dow Jones a avansat cu 1,76%, până la 33.212,96 puncte, iar cele 30 de acțiuni principale au terminat toate în creștere.
- Indicele Nasdaq, puternic dominat de acțiunile tehnologiei, a urcat cu 3,33%, la 12.131,13 puncte.
- S&P 500 a câștigat 2,47%, până la 4.158,24 puncte.
Aceasta este prima creștere săptămânală din ultimele opt săptămâni pentru Dow și șapte săptămâni pentru Nasdaq și S&P 500.
Afectat de inflație, de impactul războiului din Ucraina, de creșterea ratelor și de temerile legate de recesiune, Wall Street a avut cel mai prost început de an din 1970 încoace, potrivit analiștilor de la LPL Financial. Iar această secvență de opt săptămâni de scăderi a fost o premieră în aproape un secol (1923).
Dar vineri, Departamentul Comerțului a publicat un indice al inflației și cifre încurajatoare privind consumul care arată că gospodăriile americane continuă să cheltuiască, ceea ce este bine pentru cea mai mare economie a lumii.