Wall Street, rezultate peste așteptări / Cu ochii la Fed
Bursa de la New York a încheiat în creștere susținută vineri, speranțele privind o schimbare de politică a băncii centrale americane (Fed) compensând rezultatele slabe din sectorul tehnologic, potrivit AFP.
- Indicele Dow Jones a crescut cu 828,52 puncte, sau 2,59%, la 32.861,8 puncte
- S&P 500 a câștigat 93,76 puncte, sau 2,46%, încheind la 3.901,06 puncte
- Nasdaq Composite a adăugat 309,78 puncte, sau 2,87% urcând la 11.102,45.
Dintre cele 11 sectoare majore ale S&P 500, toate, cu excepția acțiunilor din sectorul bunurilor de consum, îngreunate de acțiunile Amazon, au încheiat ședința pe verde. Acțiunile din sectorul tehnologic s-au bucurat de cea mai mare creștere procentuală.
Analiștii estimează acum o creștere a câștigurilor S&P 500 pentru trimestrul al treilea de 4,1%, față de 2,5%, potrivit datelor Refinitiv.
„Am asistat la unele rateuri de profil înalt din partea unor nume semnificative cu capitalizare mare”, a spus Detrick. „Dar, sub suprafață, multe dintre companiile mai mici și mijlocii au fost destul de impresionante cu rezultatele câștigurilor lor”, potrivit Reuters.
Pe plan economic, departamentele Comerțului și Muncii au publicat date care au arătat cheltuieli de consum robuste și, respectiv, o creștere mai ușoară a salariilor.
Piețele financiare au evaluat acum la 84,5% probabilitatea unei a cincea creșteri consecutive a ratei dobânzii cu 75 de puncte de bază la încheierea ședinței de politică monetară a Fed din 1-2 noiembrie și la 51,4% șanse ca banca centrală să deccelereze la 50 de puncte de bază în decembrie, potrivit instrumentului FedWatch al CME.
Acțiunile Twitter au fost suspendate vineri de bursa din New York, NYSE, care a declarat că preluarea platformei este „încheiată”, după mai bine de șapte luni de o saga plină de răsturnări de situație, potrivit AFP.
Valoarea acțiunilor Bluebird a rămas blocată la 53,70 dolari, nu departe de prețul propus de Elon Musk, adică 54,20 dolari.
Elon Musk, director al Tesla şi SpaceX, a preluat joi controlul Twitter după ce a finalizat achiziţionarea reţelei de socializare pentru 44 de miliarde de dolari, potrivit mai multor articole din presa de specialitate americană, relatează AFP.
După luni de răsturnări de situaţie, cel mai bogat om din lume l-a concediat imediat pe şeful Parag Agrawal şi pe alţi doi directori, directorul financiar Ned Segal şi directorul juridic Vijaya Gadde, potrivit unor surse anonime ale Washington Post.
„Pasărea e eliberată”, a scris el pe Twitter joi după încheierea tranzacției.