Walmart își unește forțele cu Microsoft în negocieri pentru a cumpăra TikTok
Walmart a confirmat joi că s-a aliat cu Microsoft în negocierile pentru a cumpăra aplicația TikTok de la grupul chinez ByteDance, pe care președintele Donald Trump a amenințat-o cu interzicerea dacă nu va intra în portofoliul unei companii americane, anunță AFP.
Gigantul supermarketurilor spune că este interesat în special de „capacitatea TikTok de a integra comerțul online și publicitatea într-un mod care să beneficieze creatorii și utilizatorii de pe alte piețe”.
Potrivit canalului american CNBC, TikTok este aproape de un acord cu un cumpărător căruia și-ar vinde operațiunile în Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă, pentru un preț cuprins între 20 și 30 de miliarde de dolari.
Alți potențiali cumpărători au fost citați în presă, inclusiv Twitter și grupul IT Oracle, care a primit sprijin din partea lui Donald Trump.
Președintele american a acuzat luni de zile, fără dovezi, foarte populară rețea de socializare de a folosi datele utilizatorilor americani în interesele Beijing-ului, într-un context de tensiuni crescute cu China.
El a semnat două ordine executive menite să forțeze ByteDance să vândă rapid operațiunile americane ale TikTok, din cauza blocării aplicației din SUA și a cerut ca o parte din prețul tranzacției să se ducă bugetul de stat, stârnind critici.
„Credem că o alianță între Walmart și Microsoft ar răspunde așteptărilor utilizatorilor TikTok din SUA și ar aborda preocupările guvernului american”, notează Walmart.
Sectoarele social media și comerțul electronic au înflorit în timpul pandemiei