webPR: Deloitte România a renovat și dotat un amfiteatru al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București
Deloitte România a renovat și dotat cu echipamente didactice de ultimă generație un amfiteatru al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, în urma unei investiții de 70.000 de euro. Situat în sediul facultății din strada Pitar Moș, noul amfiteatru Deloitte are o capacitate de o sută de locuri și va găzdui anual câteva mii de studenți ai secțiilor de engleză, franceză, romanice, orientale, rusă, slave, germanice, hungarologie, studii iudaice, rromani, precum și ai programelor de master.
„Acest proiect este în linie cu angajamentul strategic al Deloitte de a susține calitatea și performanța în educația din România și ne consolidează parteneriatul de lungă durată cu Universitatea din București, care pregătește zeci dintre profesioniștii pe care entitățile Deloitte de pe piața locală îi angajează anual”, a declarat în cadrul evenimentului de inaugurare Cătălin Iorgulescu,Manager General al Regional Audit Delivery Center (RADC), entitatea Deloitte din România care oferă servicii suport de audit pentru clienți Deloitte din peste 20 de țări din toată lumea.
„Facultatea de Limbi și Literaturi Străine oferă fundația ideală pentru tinerii care vor să-și construiască o carieră într-un mediu profesional dinamic și multicultural, în care au zilnic ocazia de a comunica și a coordona echipe și clienți din țări diferite sau chiar de pe alte continente, așa cum este cazul organizației noastre”, a declarat Jan Verhoeven, Director, DeloitteTax and Legal Delivery Center (TLDC), echipa Deloitte prezentă în România care coordonează servicii suport de natură fiscală și juridică pentru clienți Deloitte din toată Europa.
„Renovarea acestui amfiteatru face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a spațiilor de învățământ ale Facultății de Limbi și Literaturi Străine, după ce Universitatea din București a reușit să achiziționeze în urmă cu doi ani clădirea din strada Pitar Moș nr. 7-13. Acesta este doar un prim pas în colaborarea dintre facultate și Deloitte, între universitate și Deloitte, vom continua și vom încerca să punem resurse împreună pentru proiectele următoare, și totul în folosul și spre binele studenților și profesorilor noștri. Pentru Universitatea din București, parteneriatul cu mediul privat și cu instituțiile publice în egală măsură este o prioritate, dat fiind că universitatea noastră este cea mai importantă instituție de învățământ din România și formează elite de care toată lumea are nevoie”, a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.
Proiectul de renovare a amfiteatrului a constat în restaurarea și reamenajarea sălii și dotarea cu ecrane și echipament de sonorizare, esențiale în studiul limbilor și culturilor străine și în pregătirea practică a traducătorilor și interpreților. Lucrările au fost realizate în șase luni.
Deloitte este unul dintre cei mai doriți angajatori din țară, conform clasamentelor independente realizate de mai multe entități.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesioniști.
Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.