webPR: Programul concertelor de la Fall in Love Festival /Transport gratuit către festival / Bilete pe zile și reguli de acces
Au mai rămas doar 4 zile până la startul primei ediții a Fall in Love Festival de la Palatul Mogoșoaia, unde peste 40 de artiști vor urca pe cele trei scene ale evenimentului, pe 31 august și 1 septembrie 2019.
Energia concertelor va fi completată de activități alternative, precum: instalații de artă și multimedia, jocuri, photo corner-e inedite, loc de joacă pentru copii, spații de relaxare în natură, plimbări pe marginea lacului, picnic pe pajiștile domeniului, sesiuni de dans, toate asezonate din plin cu delicii vizuale și culinare.
Pe „Scena Principală” de la Fall in Love Festival: vor urca nume cunoscute ale industriei muzicale internaționale: Liam Gallagher (UK), Disclosure DJ set (UK), Underworld (UK), Kaiser Chiefs (UK), De La Soul (SUA) și Kovacs (NL).
Pe Scena „Radio Guerrilla” de la Fall in Love Festival: vor cânta unii dintre cei mai apreciați artiști români: Șuie Paparude, Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks, Firma, Soundopamine, Jurjak, Karpov not Kasparov, Otherside, Space Roosters.
Pe Scena Telekom Electronic Beats: vor veni unii dintre cei mai cunoscuți DJ străini și români: Ambiq – în formulă live (GER, adică triada Max Loderbauer, Samuel Rohrer și Claudio Puntin), Andrey Pushkarev (RU), Barnt (GER), Burnt Friedman live (GER), Christopher Ledger (GER), Claro Intelecto (UK), Idriss D (IT), Kenny Larkin (SUA), Lil Louis (SUA), Omar S (SUA), Rhadoo (Ro), Ada Kaleh (Ro), Borusiade (Ro), Corp showcase (Admina, Chlorys și Cosima), Cosmin TRG (Ro), Dragutesku (Ro), EllieN (Ro), Faster (Ro), Jay Bliss (Ro), JB (Ro), Khidja (Ro), Kosmogonik (live, Ro) și Paul Popa (Ro).
Programul concertelor de la Fall in Love Festival, pe zile și ore
SÂMBĂTĂ, 31 august 2019
Main Stage
14:00 – J THE FUNKY BEAR
16:45 – SOUNDOPAMINE
18:15 – DE LA SOUL 20:00 – UNDERWORLD
22:15 – DISCLOSURE DJ set
„Radio Guerrilla” Stage
16:00 – SPACE ROOSTERS
17:30 – OTHERSIDE
19:15 – KARPOV NOT KASPAROV
21:30 – ȘUIE PAPARUDE
TEB Stage
17:00 – EllieN
18:00 – CORP (COSIMA, ADMINA, CHLORYS)
19:00 – AMBIQ LIVE
20:00 – PAUL POPA
21:30 – CLARO INTELECTO LIVE
22:30 – ANDREY PUSHKAREV
00:00 – CHRISTOPHER LEDGER
02:00 – IDRISS D
03:30 – RHADOO
06:30 – FASTER
08:30 – DRAGUTESKU
DUMINICĂ, 1 septembrie 2019
Main Stage
14:00 – DJ RUKY
16:45 – JURJAK
18:15 – KOVACS
20:00 – KAISER CHIEFS
22:00 – LIAM GALLAGHER
„Radio Guerrilla” Stage
17:30 – THE MONO JACKS
19:15 – ROBIN AND THE BACKSTABBERS
21:30 – FiRMA
TEB Stage
17:00 – JB
18:00 – ADA KALEH / JAY BLISS
19:30 – BURNT FRIEDMAN LIVE
20:15 – KOSMOGONIK LIVE
21:00 – KHIDJA
22:30 – BARNT
00:00 – COSMIN TRG / BORUSIADE
01:30 – KENNY LARKIN
03:00 – OMAR S
05:00 – end – LIL LOUIS
Transport gratuit către festival
În perioada festivalului Fall in Love, pe 31 august – 1 septembrie 2019, participanții la eveniment care și-au cumpărat abonamente sau bilete în avans vor beneficia de transport gratuit, tur-retur.
Microbuzele puse la dispoziția lor vor putea fi luate de la stațiile de metrou 1 Mai și Intermodal Străulești și vor circula în intervalul orar 14:00 – 01:00, cu plecare la fiecare 15 – 20 de minute.
Festivalierii care doresc să se bucure de natură și să fie mai prietenoși cu mediul sunt încurajați să vină cu biciclete, organizatorii punând la dispoziția lor spații dedicate pentru parcarea acestora.
Bilete pentru o zi de festival
Pentru Fall in Love Festival 2019, pe lângă abonamente, au fost puse în vânzare și bilete individuale pentru fiecare zi de festival și pentru scena dedicată muzicii electronice:
Biletele pentru o zi de festival, acces general, pot fi achiziționate:
• Online, în avans, de pe fallinlovefestival.ro (în secțiunea din site dedicată biletelor), de pe Bilete.ro sau din rețeaua națională Bilete.ro, la prețul de 119 de lei/ buc.
• La intrarea în festival la prețul de 150 lei/ buc.
Bilete afterparty (cu intrare în festival după ora 00:00), ce pot fi achiziționate numai de la intrarea în festival – la prețul de 70 lei/ buc.
Abonamente pentru ediția 2019 a Festivalului Fall in Love pot fi luate:
Abonamente Fall in Love, acces general (pentru ambele zile de festival, 31 august – 1 septembrie 2019):
• Online, în avans, de pe fallinlovefestival.ro (în secțiunea din site dedicată biletelor), de pe Bilete.ro sau din rețeaua națională Bilete.ro, la prețul de 179 lei/ buc.
•La intrarea în festival la prețul de 250 lei/ buc.
Abonamente VIP Fall in Love (pentru ambele zile de festival, 31 august – 1 septembrie 2019):
• Online, în avans, de pe fallinlovefestival.ro (în secțiunea din site dedicată biletelor), de pe Bilete.ro sau din rețeaua națională Bilete.ro, la prețul de 300 lei/ buc.
• La intrarea în festival la prețul de 450 lei/ buc.
Reguli generale de acces la Fall in Love Festival 2019 pentru publicul larg
Accesul în locația festivalului este condiționată de deținerea unui bilet de acces sau a unui abonament de festival pentru 2 zile, valid, care a fost achiziționat prin intermediul www.bilete.ro sau prin rețeaua www.bilete.ro (prin casierii proprii bilete.ro si rețelele de magazine partenere Inmedio & Relay, Germanos, Poșta Română), a unei invitații sau a unei acreditări. Biletele cumpărate nu pot fi înlocuite, iar contravaloarea lor nu poate fi restituită.
Pentru a putea intra în spațiul special amenajat pentru festival, publicul trebuie să prezinte în zona de acces (Info Point-ul Fall in Love Festival) un bilet sau o invitație valabilă. Acestea vor fi preschimbate în brățară de acces.
Purtarea brățării este obligatorie pe toată durata festivalului (ambele zile ale evenimentului), iar aceasta va fi verificată atât la fiecare intrare în festival, cât și în interiorul acestuia. Participanții sunt în exclusivitate răspunzători pentru deteriorarea, pierderea sau furtul brățării. Ruperea, deteriorarea sau pierderea brățării anulează dreptul de participare al posesorului în festival. Pentru a reintra va fi nevoie de achiziționarea unui nou bilet/abonament și preschimbarea acestuia într-o nouă brățară. Brățările nu sunt transmisibile și permit accesul doar în zonele marcate corespunzător.
Zona de acces în festival va fi amplasat la intrarea principală în Palatul Mogoșoaia, din strada str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia.
Info Point-ul Fall in Love Festival va fi amplasat în interiorul perimetrului festivalului. Programul de funcționare al Info Point-ului: sâmbătă (31 august) și duminică (1 septembrie), între 14:00 – 00:00
Reguli foto-video pentru publicul general. Este interzis accesul în zona de festival cu aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu binoclu.
Mâncare și băuturi: este interzis accesul cu mâncare și băutură în zona de festival. La Fall in Love va exista o zonă de food special amenajată, care va funcționa pe întreaga durată a festivalului. Astfel, cei sosiți la Palatul Mogoșoaia se vor putea bucura de un spațiu dedicat preparatelor culinare și băuturilor.
Participanții la Fall in Love sunt obligați să se supună controlului corporal sumar. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor violente sau aflate într-o stare avansată de ebrietate sau a participanților sub 16 ani neînsoțiți de un adult (sau care nu au la ei o Declarație pe proprie răspundere din partea părinților/ tutorilor, semnată de un părinte/ tutore legal, prin care li se permite participarea).
Accesul copiilor sub 12 ani dacă sunt însoțiți de un adult cu un bilet valid și cu o copie a unui act doveditor a vârstei copilului. Un părinte/ tutore poate însoţi cel mult trei minori. Părinții sau însoțitorii sunt responsabili pentru siguranța copiilor, organizatorii nefiind responsabili pentru eventualele incidente. Este recomandată purtarea căștilor de protecție sau a dopurilor de urechi pentru copiii sub 10 ani. Organizatorii nu încurajează prezența copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde limita de decibeli ar putea crea efecte negative asupra auzului copiilor. Minorii însoțiți până la 12 ani vor beneficia de bilete gratuite. Un părinte/ tutore poate însoți cel mult 3 minori cu vârsta mai mică de 14 ani.
Accesul minorilor între 12 – 16 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid (fără reducere) și numai în compania unui părinte/ tutore.
Accesul minorilor între 14 – 18 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid (fără reducere) și a actului de identitate. Minorii însoțiți până la 12 ani vor beneficia de bilete gratuite. Un părinte/ tutore poate însoți cel mult 3 minori cu vârsta mai mică de 14 ani.
Accesul minorilor între 16 – 18 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid (fără reducere), a actului de identitate și a Declarație pe proprie răspundere din partea părinților/ tutorilor, semnată de un părinte/ tutore legal, prin care li se permite participarea. Declarația poate fi descărcată de pe website-ul festivalului, din secțiunea Info/ Terms & Conditions/ punctul 4.
Accesul cu cărucioare pentru copii este permis.
Este interzis accesul cu orice obiecte contondente sau care pot fi considerate periculoase: articole pirotehnice (artificii), cuțite, arme, bâte și alte obiecte contondente, orice fel de recipiente de sticlă (inclusiv sticle de parfum sau de cremă) sau metal, brichete metalice, droguri, materiale inflamabile sau explozive, spray-uri, umbrele, umbrele pliabile (recomandăm utilizarea pelerinelor de ploaie), selfie sticks, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, binoclu, alcool, mâncare, sticle sau conserve, animale, spray-uri, stick-ere, mobilier de grădină, sisteme de sunet profesionale, drone, bannere susținute de bețe, lasere, biciclete, role, skater-e, goarne și vuvuzele, monede și orice fel de substanțe interzise prin lege.
Regulamentul complet al Festivalului Fall in Love poate fi consultat de pe website-ul oficial al evenimenutului, din secțiunea Info/ Terms and conditions: https://fallinlovefestival.ro/info
Facebook page Fall in Love: https://www.facebook.com/fallinlove.ro/
Facebook event Fall in Love Festival 2019: https://www.facebook.com/events/453311248831569/
Despre Fall in Love Festival:
FALL IN LOVE FESTIVAL își va deschide porțile în perioada 31 august – 1 septembrie 2019, la Palatul Mogoșoaia, pentru a sărbători trecerea de la ultima zi de vară la prima zi de toamnă, într-un decor de poveste, alături de unii dintre cei mai iubiți muzicieni ai momentului.
Cei îndrăgostiți de muzică și de vibe-urile pline de energie ale verii, pot marca încheierea sezonului prin participarea la cel dintâi festival al toamnei: Fall in Love, locul în care se pot îndrăgosti de sound-urile muzicienilor străini și români, de natura în care vor dansa pe ritmurile unora dintre cele mai cunoscute hit-uri, de peisajul plin de poveste al domeniului uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România – Palatul Mogoșoaia.
Cei îndrăgostiți de romantismul și de bogăția culorilor toamnei, se vor putea bucura de splendoarea ei la Fall in Love Festival, locul în care vor răsuna primele melodii ale acestui anotimp, în care se vor putea delecta cu concerte, evenimente alternative, specialități culinare, experiențe amuzante și cu plimbări în parcul secular al domeniului Mogoșoaia.
La Fall in Love, festivalierii se vor putea îndrăgosti de arhitectură, de cultură, de natură, de prieteni, de străini, de viață și de muzica plină de energie.
Pe durata celor două zile ale evenimentului, petrecute la minunatul domeniu Mogoșoaia, participanții se vor bucura de artiștii și de DJ-i care vor urca pe scenele festivalului, dar și de o serie de activități alternative, precum: instalații de artă și multimedia, jocuri, photo corner-e inedite, spații de relaxare în natură, plimbări pe marginea lacului, picnic pe pajiștile domeniului, sesiuni de dans, toate asezonate din plin cu delicii vizuale și culinare.
Despre domeniul Mogoșoaia:
Concertele și activitățile alternative din cele două zile ale Fall in Love Festival vor avea loc pe domeniul de peste 12 hectare al uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România – Palatul Mogoșoaia. Situat la aproximativ 15 kilometri de București, într-un parc secular aflat pe malul stâng al râului Colentina, domeniul a rămas martor la poveștile scrise de-a lungul a trei sute de ani de istorie.
Palatul Mogoșoaia este o adevărată capodoperă, fiind înregistrată pe lista națională a monumentelor istorice. A fost construită între 1698 și 1702 de către Constantin Brâncoveanu în așa-numitul stil renascentist sau stil brâncovenesc, o combinație de elemente venețiene și otomane. Palatul poartă numele văduvei boierului român Mogoș, care deținea pământul pe care a fost construită clădirea.
Despre organizator:
Dragostea pentru muzică și diversitate au fost bazele pentru ALive, un brand care se poate mândri azi cu o echipă ce însumează 18 ani de experiență în organizarea unor show-uri de amploare în cadrul a peste 200 de evenimente (concerte/ festivaluri/ evenimente corporate) și reprezentații cu nume precum: Morcheeba, Kings Of Leon, Placebo, LP, Moby, Gorillaz Sound System, The Chemical Brothers, Parov Stelar, Jamie Woon, Jessie Ware, Moderat, Peter Bjorn and John, Sono, Buena Vista Social Club, printre alții.
În parteneriat cu McCann PR:
McCann PR, desemnată agenția anului în România, este membră a McCann Erickson Romania și afiliată la rețeaua internațională Weber Shandwick. Cu peste 15 ani de experiență pe piața de comunicare, McCann PR este pe locul 1 în România după cifra de afaceri, clienți și recunoaștere, conform Topului Anual al Agențiilor de PR.