Sari direct la conținut

webPR: Startup-ul din România care a dezvoltat o soluție software folosită în recrutarea din Singapore, SUA sau Germania  

webPR.ro

Recrutarea oamenilor talentați provoacă, de cele mai multe ori, o competiție energică între companiile din diverse domenii. O afacere nu poate evolua fără oamenii potriviți, iar profesioniștii din HR apelează la metode diverse pentru a face cele mai reușite angajări. De cele mai multe ori, firmele își propun să acopere o poziție vacantă într-un timp cât mai scurt, apelând la site-uri de joburi sau rețele de socializare.

Pe un plan secund rămâne procesul de recruitment marketing: promovarea continuă a beneficiilor și mediului de lucru, formarea unei audiențe de potențiali candidați, construirea brandului de angajator. Adică întregul proces care formează un “pool” de candidați conștienți de ceea ce are compania de oferit, gata mereu să aplice atunci când apare un job potrivit educației și experienței.

În plus, o mare parte din candidații competitivi au deja un job, astfel că doar 20% dintre posibilii angajați sunt activi pe platformele de recrutare. Restul de 80% sunt prezenți zilnic în online, unde socializează, de unde se informează și se relaxează –toate acestea sunt canale alternative de recrutare.

Un startup din România a identificat o soluție care a devenit extrem de apreciată de recrutori la nivel global. Companiile folosesc platforma smartdreamers.com pentru a-și promova locurile de muncă și brandul de angajator în mod automatizat, pe un număr mare de canale precum Facebook, Instagram, Google, YouTube, SnapChat, Reddit, GitHub sau Twitter. Practic, recrutorii găsesc într-un singur loc toate canalele alternative de recrutare, prin care pot ajunge targetat la candidați din IT, Vânzări, Marketing, Inginerie sau alte domenii.

După doi ani de optimizare a produsului lor în zona Europei Centrale și de Est,SmartDreamersși-a extins operațiunilor la nivel global, având clienți în piețe precum Germania, UK, Singapore, Franța sau Statele Unite. Anul acesta, prin soluția de marketing automation SmartDreamers, companiile au rulat peste 2,764 de campanii în 32 de țări.

„Am văzut un potențial mare pe piața internațională în ceea ce privește soluțiile software de automatizare a procesului de recruitment marketing. În multe cazuri, companiile pierd timp prețios cu distribuirea mesajelor de angajare pe canale diverse. Angajatorii înțeleg că au nevoie de soluții automatizate, care să eficientizeze procesul de recruitment marketing și să aducă un număr mai mare de candidați competitivi. Aici intervine SmartDreamers.”afirmă Adrian Cernat, CEO și co-founder SmartDreamers.

O altă provocare din domeniul recrutării pentru care compania din Tîrgu-Mureș a găsit o soluție pe placul generației Millennials este aplicarea mai facilă a candidatului pe pagina de cariere a firmei sau o pagină dedicată recrutării, inclusiv de pe dispozitivele mobile.

Integrarea cu ATS-uri și alte tool-uri folosite deja de companii, a făcut ca munca recrutorilor să fie mult mai simplă, iar procesul de gestionare a imaginii de angajator a companiei să beneficieze de imbunătățiri semnificative.

Poți afla mai multe despre soluțiile automatizate folosite de companii internaționale, accesândurmătorul LINK.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro