webPR Vorbim “fară mască" despre sectorul bancar și medical cu Omer Tetik și Mihai Marcu
Investors Club și CFA Society Romania, organizează în 28 mai, ora 18:30 evenimentul „Vorbim “fară masca>” despre sectorul bancar și medical cu Omer Tetik și Mihai Marcu”. Evenimentul se adresează investitorilor existenți și potențiali ai companiilor listate la Bursa de Valori București și va fi moderat de Raluca Ganea – Președinte Investors Club și Andreea Nica, CFA – Membră în Consiliului Director al Asociației CFA Romania.
Invitații Omer Tetik – CEO Banca Transilvania și Mihai Marcu – Președinte și CEO MedLife vor vorbi despre debutul anului 2020 și cum va evolua piața bancară și medicală până la sfârșitul anului.
Ne propunem ca dezbaterile sa facă referire la sustenabilitatea afacerilor și investițiile responsabile (Environment Social and Governance – ESG), cum sunt ele redefinite în ceea ce privește investițiile în asigurarea sănătății la locul de munca, paradigma “work from home” care devine norma, impactul masurilor luate de către companii asupra comunității.
Andreea Nica, CFA – membră în Consiliul Director al Asociației CFA Romania și co-moderatoare a evenimentului declară: „Lunile aprilie și mai au fost paradoxale pentru investitori și companiile publice. Multe dintre companii au publicat rapoartele anuale și rezultatele pentru primul trimestru – rezultate foarte bune pentru că au fost doar marginal atinse de închiderea economica și au beneficiat de un context favorabil pentru business – în același timp în care piețele de capital erau, la nivel agregat, în plina criza și „sell-off”. Temerile privind efectele crizei sanitare s-au reflectat și în preturile acțiunilor, investitorii având așteptări ca anumite industrii să fie puternic afectate, iar altele să iasă din criza chiar mai puternice. Pentru restul anului 2020 am putea vedea o divergență semnificativă de la rezultatele pentru anul 2019 și T1’20 și va conta mai mult ca oricând modul în care managementul companiilor comunică cu investitorii. Susținem comunicările clare, exacte, complete și în timp util, care folosesc un limbaj simplu și sunt prezentate într-un format care transmite în mod eficient informaţiile”.
Partener Media al evenimentului este HotNews.ro.