Sari direct la conținut

Weekend trending în București, 4-5 noiembrie: Alice în Țara Minunilor din Botanică, un bar unde mănânci conserve, brutărie fără gluten, concerte și singurul eveniment de design în piele din România​

HotNews.ro
Alison Brie în filmul „Freelance”, Foto: Courtesy Everett Collection / Everett / Profimedia
Alison Brie în filmul „Freelance”, Foto: Courtesy Everett Collection / Everett / Profimedia

Gata, nu ne mai putem „plânge” că e vară și în noiembrie. În acest weekend au mai scăzut temperaturile și se vede clar că trebuie să ne adaptăm la noul anotimp, nu neaparat să dăm fuga pentru a schimba cauciucurile cu cele de iarnă, dar măcar să scoatem din dulap hainele mai groase.

Pentru că la terasă e din ce în ce mai greu de stat va trebui să ne obișnuim și cu gândul că vom începe să petrecem cât mai mult timp la interior.

O cafenea cu un interior tare plăcut, în care poți să-ți începi weekendul și să te simți ca într-o sufragerie în care se dă o mică sindrofie, este M60 (Mendeleev 2). Aceasta și-a construit în timp reputația unui spațiu prietenos cu freelancerii, deși a început ca o cafenea de specialitate.

Acum, în orice zi din săptămână mai mult de jumătate dintre clienții de aici lucrează remote. Îi recunoști imediat, pentru că în afară de ceașca de cafea, mai au în față și un laptop cu care contribuie la zgomotul de fundal, „cântând” neîntrerupt la tastatură.

Au și meniu de mic dejun / brunch.

Apropo de încheierea sezonului teraselor, Random Space (Popa Petre 21) a anunțat un closing party pe 4 noiembrie, de la 13:00. Deci, ai o ultimă șansă pe anul ăsta de a trece pe aici pentru a te bucura de terasă și drink-ul ăla pe care ai zis toată vara că o să-l încerci. Fundalul sonor pentru mișcările de dans vor fi asigurate de TCFC, Vinyl, Rum, Tapas & Wine și Dynamic Bones.

Random Space / Pagina de Facebook

Dacă tot vorbim de locuri cool din oraș, „ultima hipstereală” în materie de going out este BAR TON (Câmpineanu 24). Aflat la parterul unui bloc din anii ’50, unul dintre primele care a pus în valoare designul și ingineria comunistă românească, în locul importurilor sovietice, designul noului bar a fost proiectat de Anda Zota și MuroMuro și reprezintă o reinterpretare contemporană a vibrațiilor social-moderniste ale clădirii.

„Spațiul este menit să ofere o experiență de ascultare confortabilă, cumva ca și cum te-ai ascunde sub cearșafuri și ai asculta muzică cu prietenii tăi. Doar că acum sunteți adulți și nu trebuie să vă ascundeți”, scriu cei de la BAR TON în descriere.

Locul se numește astfel și pentru că alături de un cocktail poți să alegi din meniu o conservă de ton sau de sardine.

„L-am creat ca o destinație pentru o gustare rapidă, un loc în care să mergi la prima întâlnire sau un spațiu pentru a te bucura de muzică. Parfumul nu trebuie să fie niciodată o barieră între tine și aceste activități, așa că am căutat parfumul perfect având în minte anumite limite. Oana Tudoran de la Accidental Perfumes a fost însărcinată să creeze un parfum unic, care a devenit parte integrantă a BAR TON”, își completează proprietarii descrierea noului local.

Un alt loc inedit și nou deschis în oraș este Better Bread (Frederic Chopin 10-12). De ce e așa de special? Este o brutărie care funcționează strict pe nișa „fără gluten”. Asta înseamnă că vei găsi aici nu doar pâine proaspătă, dar și tot felul de alte produse de panificație fără gluten. O raritate în oraș, iar pentru cei cu intoleranță la acest tip de proteine, o adevărată bucurie.

La Hop Hooligans Taproom (Jean-Louis Calderon 49) are loc sâmbătă un kitchen & tap takover. Asta înseamnă că vei găsi aici un meniu de street food marocan 100% realizat de un marocan, Amine, împreună cu băieții de la The Corndog Caravan și, în paralel, șase tipuri de bere artizanală de la Maktoob vor curge la draft pentru a le asorta sau pentru a le bea.

Evenimente

În acest weekend au început să revină mai serios și concertele din București. Sâmbătă, în Quantic cântă Sarmalele Reci, trupă care a ajuns în Anul Treizeci. Cu această ocazie băieții au creat un spectacol, la care invită sarmaliștii din toate timpurile. Au adunat cântece și descântece pe care le știți și pe care nu le știți, prieteni din trecut și din viitor, împreună cu care vor cânta, pentru a vă mulțumi că le sunteți alături de 30 de ani. Un bilet costă 115 lei.

Tot în Quantic, pe 5 noiembrie, HVNDS + Guests iau scena cu asalt. Trupa lansează albumul „Sintetic” și vor avea alături de ei mulți invitați. Un bilet costă 87 lei.

La 15 ani de la prima petrecere, Arena DNB va sărbători împreună cu fanii aproape 100 de nopți petrecute la Arenele Romane. Se va întâmpla pe 4 noiembrie cu Chase & Status, una dintre cele mai de succes trupe britanice de DNB ale ultimelor decenii.

În Grădina Botanică, din 3 noiembrie, vei avea ocazia să faci o plimbare unică prin acest spațiu. Pentru prima dată Botanica prinde culoare în sezonul rece și readuce la viață povestea Alice în Țara Minunilor.

Va fi vorba de o călătorie magică, presărată cu personaje iconice și mii de lumini colorate care construiesc un tărâm multimedia. E cu siguranță locul perfect în care cei mici să își pună imaginația la încercare, iar cei mari să descopere unul dintre cele mai instagramabile locuri din sezonul acesta. Expoziția va fi deschisă până pe 29 ianuarie 2024.

Un bilet la Garden of Lights – Alice în Țara Minunilor costă între 40-60 de lei, iar cei mici sub un metru înălțime plătesc doar 1,5 lei.

Garden of Lights București / Pagina de Facebook

Cei care caută un târg inedit se pot duce la MATERIA, care are loc pe 4&5 noiembrie, la Ghica House – Universitate, Strada Ion Ghica nr. 13. Târgul cu articole din piele MATERIA este unde vrei sa fii dacă ești în căutare de cele mai cool și stylish produse din piele: genți, pantofi, haine, bjiuterii, pălării și multe alte accesorii. MATERIA este singurul eveniment de design în piele din România. Un bilet costă 19 lei.

Teatru&Film

În ceea ce privește piesele de teatru, avem două recomandări pentru acest weekend. La Teatrul Național se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, „Hai, să vorbim despre viață!”, piesă care a luat Premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă a anului 2019.

În contextul în care, în plină explozie a comunicării și a interacțiunii sociale a survenit o pandemie care ne-a aruncat pe toți în izolare și ne-a închis în țarcuri mai largi sau mai strâmte, generând o uriașă masă de oameni frustrați, cărora le-au fost luate sau, cel puțin amânate, planurile de viitor, aspirațiile, visele – personajul Gretei (Florentina Țilea) este emblematic.

Unii reacționează orientându-se spre o introspecție pentru care nu au avut timp până acum, își pun întrebări mai mult sau mai puțin majore despre rostul lor în viață, aici și acum, formulează priorități, își clarifică niște opțiuni care le-ar putea schimba radical cursul vieții de până acum… Alții, asemenea Gretei, refuză să se supună unor coduri de comportament care nu li se potrivesc și optează să rămână liberi… Un bilet costă 40 de lei.

La Recul (Splaiul Unirii 160) se joacă duminică, de la ora 19:30, piesă „The Secret Life of Housewives”. Este un spectacol de improvizaţie feminist în cel mai bun sens al cuvântului, care explorează ce fac şi spun femeile când nu e niciun bărbat prin preajmă. Improvizatoarele vor fi: Delia Riciu, Doina Antohi, Alexandra Băjan, Adelina Toma. Prețul unui bilet e de 40 de lei.

În ceea ce privește premierele de pe marele ecran, cele pe care ți le recomandăm sunt trei la număr.

„Freelance” este un film ușurel, un action – comedy cu John Cena și Alison Brie în rolurile principale. Un fost agent al forțelor speciale acceptă să se ocupe de siguranța unei jurnaliste în timp ce intervievează un dictator, dar, când o lovitură de stat militară izbucnește în mijlocul interviului, sunt nevoiți să se adăpostească în junglă și să lupte pentru supraviețuire.

Cei care preferă un horror, au ocazia în acest weekend să vadă la cinema „It Lives Inside”, despre o adolescentă nord-americană cu origini indiene, care trăiește într-un cartier idilic alături de mama ei conservatoare și de tatăl ei asimilat. Insecuritățile ei culturale cresc din cauza prietenei ei înstrăinate, Tamira, care în mod misterios poartă mereu cu ea un borcan de sticlă gol.

Într-un moment de furie, Sam sparge borcanul și eliberează o forță demonică indiană străveche care o răpește pe Tamira. Sam calcă pe urmele monstrului în încercarea de a-și recupera prietena, însă entitatea demonică se infiltrează în mintea ei, distorsionându-i realitatea cu viziuni înfricoșătoare.

Al treilea este o dramă cu Daisy Ridley și Ben Mendelsohn. În „Fiica Regelui din Mlaștină”, viața aparent normală a Helenei (Ridley) ascunde un adevăr sumbru: tatăl ei, Jacob (Mendelsohn), cu care a rupt legătura, este infamul „rege al mlaștinilor”, care le-a ținut pe ea și pe mama ei captive în sălbăticie ani de zile.

Când Jacob evadează din închisoare, Helena va trebui să se confrunte cu trecutul. Știind că acesta o va vâna, femeia trebuie să găsească puterea de a-și înfrunta demonii și de a-l învinge pe omul care a învățat-o tot ce știe despre supraviețuirea în sălbăticie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro