Weekend trending în București – ce faci pe 20-21 mai în oraș: lansare unei noi beri artizanale, simfonia apei, festival la iarbă verde și eveniment-manifest cu peste 30 de antrenori în IOR
E din nou weekend plin în București. Calea Victoriei redevine pietonală, după ce săptămână trecută a luat o pauză, iar spectacolul de la fântânile de la Unirii se reia și el tot acum. Avem și festival la iarbă verde, dar și un eveniment-manifest în Parcul IOR, în zona care a fost supusă unor defrișări ilegale și unde în luna martie s-au strâns peste 1000 de oameni pentru a cere reîntregirea parcului.
Ca de obicei, începem weekendul la o cafea de specialitate, iar de data asta te invităm să o faci la Contego The Coffee Factory (Regina Elisabeta 54), un loc de unde în timpul săptămânii poți lucra remote, dar care are și o terasă verde, mai puțin știută, în curtea interioară, unde la prânz te poți lungi și la niște beri artizanale.
Contego. FOTO: Pagina de Facebook/ Contego
Apropo de asta, sâmbătă aici, de la ora 17:00, se lansează și o nouă bere artizanală: Delta Beer. Numele este inspirat de Delta Văcărești și logo-ul, de asemenea, tot de acolo.
Pentru un brunch pe o terasă plină de verdeață, o idee foarte bună este Cafe Verona (Arthur Verona 13-15), una dintre cele mai mari grădini de vară din centrul Bucureștiului, aflată în spatele librăriei Cărturești de pe bulevardul. Magheru, cu peste 400 de locuri la mese.
Este și una dintre cele mai longevive terase din oraș, dar și locul perfect pentru a te răcori cu o limonadă sau cu o bere rece, la umbra oferită de vegetația abundentă de aici. Și aici cei care gestionează acest spațiu au avut grijă ca de la an la an să-l facă mai verde.
Un alt loc ideal pentru un brunch de weekend este și Ever After (Mendeleev 5). Meniul de aici e plin de „food porn”, feluri de mâncare pe care le vei devora și cu privirea și vei dori să le postezi pe Instagram înainte de a te atinge de ele. Ai de ales între dish-uri urbane împărțite în cinci categorii: urban adventures, modern witchcraft, romanian fairy tales, 1001 de nopți, tales from afar.
De încercat neapărat și cocktailurile de aici, care, pentru a face cinste localului, poartă nume din universul basmelor și poveștilor nemuritoare.
Festivaluri, evenimente, concerte
A doua ediție a Festivalului Miez se desfășoară între 19-21 mai într-o nouă locație: Verde Stop Arena, care va vibra timp de trei zile pe ritmuri de muzică românească de la rock, pop, hip-hop până la muzică disco și lăutărească.
Line-up-ul de de sâmbătă este compus din: byron, Vunk, Smiley, Mihai Mărgineanu și Banda; duminică vor cânta Horia Brenciu, White Mahala, Simion Bogdan Mihai, The Speakers.
Conceput ca un eveniment la intersecția dintre cultură, artă și divertisment, Festivalul MIEZ mai vine și cu o ofertă de activități inedite din sfera artelor vizuale: ateliere de creație, instalații de artă. Biletele pentru cele 3 zile costă 179 lei.
Un alt eveniment inedit și manifest este „E viață în IOR”, pus la cale de Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan în zona care a fost retrocedată și defrișată ilegal.
Astfel, sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 13:00, locuitorii zonei și nu numai sunt invitaţi să se întâlnească la un picnic comunitar în zona retrocedată, unde vor putea lua parte la activităţi pentru toate vârstele şi pentru toate gusturile: fitness, yoga, pilates, mişcare pe role, longboard, tumo, breakdance, roundnet, cântări la iarbă verde, dansuri, tenis de picior, desene pe asfalt, jonglerii flower sticks, activităţi pentru copii, etc.
Potrivit Grupului de Iniţiativă Civică IOR-Titan, evenimentul are dublu rol: de a promova mişcarea în aer liber şi de a retransmite mesajul că locuitorii zonei nu vor ceda această porţiune consistentă a Parcului IOR.
Zona a fost retrocedată şi în prezent se află într-un proces accelerat de distrugere sub acţiunile actualului proprietar Peste 30 de antrenori, sportivi, facilitatori, instructori de dans şi alţi oameni pasionaţi de ceea ce fac – membri ai GiC IOR-Titan – îşi vor oferi gratuit timpul şi cunoştinţele pentru acest moment de reuniune într-un loc important pentru viaţa comunităţii.
Printre ei se numără şi un medic veterinar, la care oamenii pot veni pentru a pune întrebări şi cere sfaturi legate de animalele lor de companie.
La Piața Unirii revine începând cu acest weekend „Simfonia Apei”, spectacolul de apă, muzică și lumini care aduce împreună bucureștenii și turiștii în jurul fântânilor arteziene din centrul Capitalei.
Acesta se află la cea de-a IV-a ediție și va începe de vineri seară, dar va continua și în serile de sâmbătă și duminică, până la începutul lunii octombrie, după următorul program: mai și august – 20:30 – 22:30, spectacolul începe la ora 21:00; iunie și iulie – 21:00 – 23:00, spectacolul începe la ora 21:30; septembrie și octombrie – 19:30 – 21:30, spectacolul începe la ora 20:00.
Spectacolele durează aproximativ 45 de minute. Anul acesta Simfonia Apelor va celebra 120 de ani de la prima audiție a „Rapsodiei Române” semnate de George Enescu. Astfel, va fi introdusă și tema „Rapsodia Apelor”, care va include și muzica celor mai cunoscuți compozitori români.
RDW continuă și în acest weekend cu o serie de evenimente, printre care și un concert Norzeatic și Qinta Spartă, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21:00, în Piața Amzei.
Intrarea este liberă, iar Norzeatic este un MC fantastic, așa că evenimentul n-ar trebui ratat de nimeni care are chef de un concert bun.
Un alt concert inedit este cel al trupei Alternosfera din J’ai Bistrot, de pe 20 mai, ora 20:00. Cu ocazia aniversării a 10 ani de existență, J’ai Bistrot dă startul seriei de evenimente „J’ai Silent Concerts” din vara aceasta, cu formaţia Alternosfera. Pentru cei care nu știu, un „silent concert” este un concert live, dar pe care publicul îl aude în căști.
După concert, seara continuă în ritm de dans: Silent Party pe 3 canale muzicale alături de Ana Coman, DJ Hefe și Marinov. La finalul lunii noiembrie 2022, Alternosfera a lansat BONJOUR MADAME, primul single de pe viitorul album al trupei.
La trei luni distanță, Alternosfera a lansat o nouă piesă, IMNURI DE RĂZBOI. Odată cu lansarea acestui single, Alternosfera a pornit într-un turneu de promovarea a noului material. Prețul unui bilet este de 130 de lei.
Filme & teatru
Una dintre piesele de teatru despre care se tot vorbește la superlativ în ultima vreme este „Solaris”, de la Teatrul Excelsior. Se joacă pe 20 și 21 mai, de la ora 19:00.
„Oamenii pornesc în căutarea altor lumi, a altor civilizații, înainte de a-și cunoaște cotloanele întunecate ale sufletului, zonele oarbe, ușile baricadate” – cam așa descrie Lem această uluitoare aventură SF. Solaris este, de fapt, o alegorie profundă pentru umanitate, pentru conexiune umană autentică și mi se pare că astăzi, parcă mai mult ca oricând, discuția devine cu atât mai relevantă.
Ce căutăm cu adevărat în afara noastră, ce lume ideală sperăm să găsim și care sunt lucrurile din noi de care fugim?”, spune regizorul Bobi Pricop.
Nu cred că s-a pus în scenă prea des în România o piesă de teatru care să aibă loc în spațiu, cu decoruri pe măsură, demne de un film SF. Prețul unui bilet este de 35-75 lei.
În acest weekend continuă și Festivalul de Film European.
Sâmbătă, 20 mai, la Cinemateca Union poți vedea:
18:00 – So Damn Easy Going / Så jävla easy going – r: Christoffer Sandler / Suedia, Norvegia / 2022 / 91’
20:00 – Fiara din junglă / The Beast in the Jungle / La bête dans la jungle – r: Patric Chiha / Franța, Belgia, Austria / 2023 / 103’
La Cinema Elvire Popesco rulează:
17:30 – Gigi, omul legii / The Adventures of Gigi the Law / Gigi la legge – r: Alessandro Comodin / Italia – Franța – Belgia / 2022 / 99’ (docu-ficțiune)
20:00 – Cu tot cu oase / Bones and All – r: Luca Guadagnino / Italia, S.U.A. / 2022 / 130’
Duminică, 21 mai, poți vedea la Cinemateca Union:
18:30 – Trebuie să veniți s-o vedeți / You Have to Come and See It / Tenéis que venir a verla – r: Jonás Trueba / Spania / 2023 / 64’
20:00 – Narcoză / Narcosis – r: Martijn de Jong / Olanda / 2022 / 110’
La Cinema Elvire Popesco sunt proiectate filmele:
18:00 – Ordinary Failures* / Běžná selhání – r: Cristina Groșan / Cehia, Ungaria, Italia, Slovacia / 2022 / 84’ (Q&A)
*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)
20:30 Samsara – r: Lois Patiño / Spania / 2023 / 113
Altfel, dacă e s-o dăm pe blockbustere, în acest weekend în cinematografe are premiera „Fast X”. După 22 de ani și nouă filme, franciza „Fast and Furious” e pe cale să pună punct acestei aventuri. „Fast X”, cel de-al zecelea film din saga FF, este primul din ultimele două capitole ale celui mai popular film cu mașini din lume.
O să fie cu siguranță unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din acest an, în România, dar și în lume.
Totuși, dacă duminică vrei să vezi un film clasic, de Hitchcock, și nu oricum, ci într-un bar, care se mai cheamă și Trei Bețivi, atunci o poți face începând cu ora 20:00. Intrarea este liberă și „Rear Window” va fi filmul proiectat.