Weekend trending în București (ediția pentru stat în casă): mic dejun la pat, zacuscă făcută la ceaun, bere artizanală la pet, un döner unicat în oraș, pizza și burgeri celebri. Plus câteva filme pentru binging
Având în vedere că în weekend vremea de afară se menține la fel ca până acum, adică ploioasă și rece, dar și că situația pandemicăe din ce în ce mai complicată, runda aceasta de recomandări am făcut-o strict pe delivery și petrecut timp indoor. Adică, tu rămâi acasă și lași cele mai bune chestii din oraș să vină la tine.
Îți spunem de unde să comanzi cafea de specialitate, mic dejun, zacuscă (pentru că e toamnă, deci e „la modă”), bere artizanală la pet (da, avem și așa ceva), un döner cum nu credeai că există, unii dintre cei mai buni burgeri din oraș, o pizza napoletană extraordinară, chifteluțe ca la mama acasă, dar și mâncare vegetariană deosebită. În plus, facem și câteva recomandări de filme, pe care le poți vedea on demand.
De câte ori nu ți-ai luat cafeaua de specialitate la to go? Așa că de ce n-ai putea s-o comanzi și acasă printr-un custom Glovo. Ca să ai toate șansele să ajungă cât mai fierbinte la tine, ideal ar fi să o comanzi de la o cafenea de specialitate din apropiere, dar dacă vrei un cold brew tonic îmbuteliat, poți apela cu încredere la Artichoke Social House.
Artichoke Social House. FOTO: Facebook
Găsești la ei și alte produse îmbuteliate în regim propriu, uneori chiar și cocktailuri, cum ar fi Negroni.
Micul dejun poți să-l comanzi de la Simbio și să-l devorezi în pat. Astfel, te vei simți un pic ca și când blocul în care stai ar avea roomservice. Poți opta pentru pate din ficat de pui cu vin de Porto, chutney de mere coapte, servit cu focaccia făcută în casă; hummus de fasole albă cu usturoi, za’atar și focaccia făcută în casă sau un English breakfast ca la carte (mai au și altele).
Simbio. FOTO: Facebook
Fac și livrări directe, dar îi găsești și pe aplicațiile de delivery (Tazz, Glovo, Takeaway). De reținut că poți plasa comenzi abia după ora 11:00, când se deschide bucătăria.
La începutul pandemiei, în starea de urgență, cei de la Simbio s-au văzut nevoiți să se reinventeze și să-și adapteze meniul pentru livrări, s-au concentrat pe produse care să reziste bine la pachet sau care se pot reîncălzi acasă.
De asemenea, au cerut constant feedback din partea clienților și prietenilor, iar în urma acestora au tot adus îmbunătățiri preparatelor, pentru ca acestea să rămână la fel de bune și în urma transportului către clienți.
În cazul în care vrei să te aprovizionezi cu lucruri bune la borcan, pentru un mic aperitiv între mese, pentru că tot e toamnă și zacusca e în trending, produsele de la Răzvan Idicel sunt o opțiune excelentă.
Răzvan Idicel. FOTO: Facebook
Răzvan Rusu a început să facă dulceață cu tanti Veronica Gavrilaș în Idicel Pădure (județul Mureș) prin 2012. După un an și-au făcut fabrica unde s-a născut brandul „Dulceața lui Răzvan”. De atunci, Răzvan și-a tot consolidat brandul, iar acum eticheta „Răzvan Idicel” stă pe mai multe produse de succes, cum ar fi și „zacusca ca acasă”, salata de vinete, salata de ardei capia și multe altele.
De reținut că odată plasată comanda la el pe site, ea ajunge la tine acasă în una-două zile.
Berea românească artizanală poți s-o comanzi acum și la pet. Poate nu știai, dar în București (și în mai multe orașe din România) există numeroase „stații de bere” RomBeer, dotate cu dozatoare de la care curge bere artizanală locală de cea mai bună calitate.
RomBeer. FOTO: Facebook
Ideea i-a venit lui Igor Leșan, ca urmare a unei necesități personale, fiind iubitor al berii de calitate. Cum recunoaște chiar el, în 2013 i-a descoperit pe băieții de la Zăganu, iar în 2014 a încercat să îmbutelieze berea direct în magazin – un fail, la momentul respectiv.
Abia prin 2017 a deschis primele magazine funcționale, iar acestea aveau 58 de robineți în total, ce ofereau o diversitate de stiluri de bere, produse exclusiv în România.
De atunci și până în prezent afacerea lui a tot evoluat, iar acum poți să-ți iei la pet aproape toate brandurile autohtone de bere craft. Igor ne-a spus că nu e neapărată nevoie să te deplasezi la o „stație” pentru acest lucru, ci poți să le comanzi direct la ușă, pentru că au livrare proprie prin BEEFAST și colaborează și cu Tazz, foodpanda și Glovo.
Revenim la comenzile de mâncare, dar te lăsăm pe tine să alegi, în funcție de poftă, ce merge mai bine pentru prânz sau cină. După ce în 2016 a câștigat locul 1 la BurgerFest, cu burgerii de la Circus Pub, George Saghin a decis în 2020 că e momentul să mai deschidă un local, de această dată cu specialități turcești.
Circus Döner. FOTO: Facebook
I-a zis Circus Döner și s-a ambiționat să facă un doner cum nu se mai găsește nicăieri în București. În primul rând, este singurul loc din oraș care are în meniu kokoreç-ul – o specialitate din organe de miel învelite în mațe și rotisate, apoi tăiate mărunt și puse într-o pâinică, care este lăudată de toți gurmanzii care au încercat-o.
În meniu mai găsești și clasicele doner din pui sau vită, care vin în variantele Istanbul (sos samourai, castraveți murați, cheddar ras), Edirne (zucchini trași la tigaie cu usturoi, sos de brânză), Trabzon (sos de ciuperci cu smântână), Bursa (salată de ceapă și pătrunjel, castraveți și condimente), Bodrum (sos de brânză camembert) sau Canakkale (castraveți proaspeți, roșii cherry, sos cremos de măsline).
Găsești Circus Doner pe toate aplicațiile de delivery.
În cazul în care ai o zi în care nu-ți poți lua gândul de la pizza, atunci îți recomandăm să mergi la sigur cu Zest Pizza. În primul rând, pentru că e vorba de o pizza deosebită, făcută de oameni care și-au luat diploma în prepararea acestui fel de mâncare direct de la Accademia Pizzaioli, pentru a se asigura că fac totul cum trebuie totul.
Zest Pizza. FOTO: Facebook
În al doilea rând, toți cei care au încercat-o au lăudat-o, iar aici stau mărturie numeroasele review-uri pozitive de pe toate platformele de socializare.
Calitatea se reflectă nu doar în produsul final, dar și în prețul mai piperat (un pont: pe Bolt Food există zile în care au reduceri de până la 40%). Sunt 12 feluri de pizza pe care le fac cei de la Zest, le găsești pe toate pe pagina lor de Facebook, nu au denumiri familiare, doar numere de la 1 la 12.
Dacă am pomenit pizza, trebuie să aducem în discuție și burgerii, iar aici recomandarea e să mergi pe mâna celor de la Switch.eat. La fel, îi găsești pe toate platformele de delivery, dar chiar ei au anunțat că de miercuri, 13 octombrie, și până pe 19 octombrie, au intrat în campania Bolt Food cu 30% off la tot meniul.
Switch.eat. FOTO: Facebook
Apropo de meniu, acesta este generos, cu tot felul de surprize interesante. Dacă nu ne crezi, îți spunem doar atât: într-o perioadă aveau și burgeri din carne de crocodil.
Pur și simplu trebuie să încerci măcar o dată un burger de aici, măcar pentru a vedea de ce sunt lăudați de atât de multă lume. Dar, poate că ai tot comandat pizza și burgeri în ultima perioadă, așa că ce-ar fi să te orientezi spre niște chifteluțe în stilul „ca la mama acasă”.
Le găsești la Balls., un business apărut din dorința Alei Dumitrache de a crea un produs cu care, într-o formă sau alta, poate empatiza oricine. Cum îmi spunea cu altă ocazie, a atras-o ideea de preparat atât autohton, cât și universal, familiar și surprinzător, iar acum Balls. este locul care a transformat chiftelele într-un preparat care este și cool.
Balls. FOTO: Facebook
Le găsești pe Bolt Food și Tazz sau, pentru comenzi mai mari de 200 de lei, livrate de ei, fără taxă de delivery.
În toată lista asta nu puteam să nu includem și o opțiune vegetariană, așa că, dacă Samsara a venit tocmai din Cluj și în București, poți opta pentru o comandă de aici. Meniul este mai mult decât generos și are și opțiuni vegane și raw vegane.
Ei se descriu astfel: „Samsara purifică de peste opt ani gusturi și gânduri prin preparate naturale realizate cu multă̆ ră̆bdare, pricepere și drag, iar acum rădăcinile noastre s-au extins până la București.”
Astfel, poți să comanzi prin Bolt Food sau Tazz, de la supe cremă, la burgeri vegani, pizza vegetariană, paste, noodles și chiar sushi vegetarian / vegan sau raw vegan.
Samsara. FOTO: Facebook
Cam atât cu mâncarea, dar urmează și câteva recomandări de filme / seriale la care poți să faci binging în timp ce-ți savurezi comenzile. Bineînțeles, dacă vrei să fii în ton cu lumea și să înțelegi de ce se vorbește atât de mult de serialul coreean „Squid Game”, poți să-i dai un play să vezi dacă te prinde – este, până la urmă cel mai popular serial Netflix din toate timpurile.
Dar tot pe Netflix a aterizat de curând și „The Guilty”, cu Jake Gyllenhaal în rolul principal. E un one man show, cu un polițist care se vede nevoit să facă și niște muncă de birou, mai exact să stea o seară și să răspundă la apeluri de urgență. Unul dintre ele îl va prinde și îl va da peste cap, iar ceea ce părea o seară banală se transformă într-un adevărat thriller cu acțiunea la receptor.
Ceea ce ar trebui să știi este că întregul film e o adaptare după producția daneză „Den Skyldige/ The Guilty” (2018), care este mult mai bună decât varianta americană și care a câștigat numeroase premii.
Sinopsis-ul filmului original sună astfel: „Asger Holm (Jakob Cedergren), operator la serviciul de urgenţă 112, răspunde la apelul unei femei răpite. Când convorbirea se întrerupe brusc, începe o disperată căutare a victimei şi a agresorului. Folosindu-se doar de telefon, Asger se aruncă într-o cursă contracronometru pentru a salva femeia aflată în pericol, dar curând îşi dă seama că lucrurile nu sunt ceea ce par.”
Dacă preferi să vezi (și) originalul, iar recomandarea asta ar fi, o poți face pe platforma Bad Unicorn, pentru 15 lei – astfel vei susține și un distribuitor de film independent.
Tot pe Netflix poți să faci și o seară românească, pentru că acolo au apărut deja două producții care au făcut valuri atât în presa internațională, cât și în cea de la noi. E vorba de „Tata mută munții” (2021) și de „Întregalde” (2021).
Primul este în regia lui Daniel Sandu, cu un Adrian Titieni de zile mari, iar cei care sunt familiari cu stațiunea Bușteni și au urcat măcar o dată pe Jepii Mici, îl vor privi cu o intensitate mai mare.
Al doilea este regizat de Radu Muntean și îi are în roluri principale pe Maria Popistasu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan și Luca Sabin. Are legătură tot cu muntele, dar și cu binele, care atunci când nu e făcut de o inimă curată, devine mai mult un chin.
P.S. Dacă totuși vrei să ieși din casă, poți găsi recomandările din edițiile trecute ale seriei „Weekend trending în București” în rubrica HotNews.ro/ Prin oraș.