Sari direct la conținut

Weekend trending în București (special): Comorile din Cotroceni, plus alte localuri cool din cartierul care pe 21 și 22 mai se deschide plimbăreților și melomanilor​

HotNews.ro
Weekend trending în București (special): Comorile din Cotroceni, plus alte localuri cool din cartierul care pe 21 și 22 mai se deschide plimbăreților și melomanilor​

​Cartierul Cotroceni este unul dintre cele mai frumoase din București. O plimbare pe străduțele cu nume de doctori de aici te-ar putea lăsa cu impresia că ești în cu totul alt oraș, pentru că blocurile gri lipsesc din această zonă verde, populată doar cu case vechi, iar zgomotul tipic Bucureștiului este înlocuit de o liniște relaxantă.

Cu toate acestea, în weekendul 21-22 mai nu o să fie chiar liniște, pentru că are loc evenimentul Bazar de Cotroceni, care se adresează „iubitorilor de plimbări prin Cotroceni, melomanilor și descoperitorilor de comori arhitecturale sau de obiecte vintage, curioșilor cu normă întreagă și pasionaților de voie bună”.

Asta înseamnă că peste 130 de curți private și mici afaceri din cel mai frumos cartier din București își vor deschide porțile în aceste două zile. Indiferent dacă alegi să te plimbi prin Cotroceni în acest weekend cu aer de festival sau în altul din timpul anului, ți-am pregătit o listă cu 15 locuri cool în care să-ți odihnești picioarele, să bei o cafea de specialitate, o bere craft, o răcoritoare artizanală sau să iei un brunch bun.

Zissou Coffee Shop. FOTO: Facebook

Fiind probabil cea mai mică cafenea din București, e și normal să începem cu Zissou Coffee Shop (Lister 1). Se află fix la începutul străzii Doctor Lister și pe timp de vară are și câteva măsuțe afară, deci e mai ușor de observat. În cazul în care te întrebi, numele vine de la filmul lui Wes Anderson – „The Life Aquatic with Steve Zissou” și logo-ul tot de acolo e inspirat.

Micuța cafenea de specialitate se laudă și că își primește cafeaua de la cei mai buni prăjitori, așa că merită să treci și să le încerci licoarea on the spot sau la to go.

Alături se află și restaurantul Bocca Lupo (Lister 1), un local cu specific italienesc și cu un design interior foarte frumos, cu multe elemente de decor care să te trimită cu gândul la Italia – au și un Fiatul tăiat în jumătate și transformat în stație de făcut pizza. Corpurile de iluminat o să te trimită și ele tot cu gândul la vacanțele din Italia, pentru că sunt făcute din sticluțe de Aperol Spritz.

Dar nici mâncarea nu se lasă mai prejos, pizza este excelentă, iar pastele (de orice fel) sunt extraordinare.

Bocca Lupo. FOTO: Facebook

Dacă cumva ți se face poftă de o supă, pe strada Doctor Staicovici sunt două locuri care servesc așa ceva. OTA (Staicovici 26) este un local atipic, dar care a făcut istorie în București. Este un club/ bar / terasă care e deschis maxim trei zile pe săptămână (miercuri, joi, vineri) și care și-a obișnuit clientela încă de la începuturi că o seară reușită începe cu o supă.

De mai bine de 18 ani, Ota a reușit să stabilească această tradiție în rândul publicului cool din București: că joia e seară de party și de supă. Odată cu pandemia, programul de aici s-a schimbat, așa că e bine să te interesezi pe Facebook dacă e deschis (în cadrul evenimentului Bazar de Cotroceni e anunțat că e deschis la OTA, deci sigur poți să treci atunci).

KiCEN (Staicovici 43) e un pic mai sus, iar motto-ul acestui loc este „supe supe supe”. E un loc simplu și cu mâncare onestă, care din când în când mai gătește și altceva în afară de supă sau ciorbă. Au și câteva mese afară, deci pe timp de vară poți să te lungești și la niște beri de după masă.

KiCEN. FOTO: Facebook

Pentru cei care preferă ceva mai sofisticat există un pic mai sus, pe Pasteur, un nou concept de wine bar care-și propune să aducă experiența cramelor din Dealul Mare în inima Bucureștiului: The Great Hill (Pasteur 6).

Deci, după o plimbare pe frumoasele străduțe ale cartierului Cotroceni, poți să-ți surprinzi perechea cu o degustare de vinuri la The Great Hill. În meniu vei găsi vinuri de la cinci crame importante din regiunea viticolă Dealul Mare. În afară de o selecție mare de vinuri, vei găsi aici și platouri cu brânzeturi românești tradiționale și mezeluri rafinate, dar și cel puțin un vernisaj pe lună al unui pictor român contemporan.

În imediata apropiere a Arenelor BNR se află JazzBook (Carol Davila 3), un bar / restaurant în care s-au ținut de-a lungul timpului multe concerte de jazz. În plus, terasa de aici este populară printre locuitorii Cotroceniului, care vin seara mai ales pentru o pizza și o bere și, când e cazul, un pic de muzică live.

La câțiva pași distanță se află și La Tartine (Carol Davila 7), un restaurant cu specific mediteranean, dar nu numai, cu mâncare bună și meniuri de prânz. În serile de weekend atmosfera de la terasă e una foarte plăcută și merită să te oprești aici măcar pentru o bere sau un pahar de vin.

Ceva mai sus pe aceeași stradă se află Smith Eatery (Carol Davila 39), o bucătărie pusă pe experimentat și jucat cu comfort food-ul și se recomandă drept „Eclectic street food. Curated specialty coffee. Exploring taste across the world”. Merită să treci pe aici când ți-e poftă de ceva gustos și sățios.

Peste drum se află și o cafenea deschisă relativ recent: Ninebar Coffeeshop (Eroilor 24). Pe lângă cafeaua de specialitate, găsești aici și bere artizanală, matcha și alte lucruri bune de savurat pe terasa de pe colțul străzi și cu vedere la bulevard.

Un loc din Cotroceni care și-a format deja un public fidel este La Petite Bouffe (Pasteur 38), o librărie – cafenea cu o mică terasă scăldată în soare și la care poți să-ți începi diminețile cu o carte bună și o cafea sau, de ce nu, un pahar de prosecco și un mousse diafan sau o tartă cu fructe irezistibilă.

Kvala. FOTO: Facebook

Pe aceeași stradă, un pic mai sus, se află și o tavernă grecească Kvala (Pasteur 63), care-ți propune un „from Greece to table”. Bineînțeles, ai în meniu pește și fructe de mare, dar și celebrele aperitive grecești (tzatziki, halloumi grill, feta saganaki etc.), dar și salate și feluri de mâncare pe bază de carne, cum numai grecii știu să prepare.

În plus, în frigiderele lor vei putea recunoaște și destule mărci de bere pe care obișnuiai să le bei în concediu pe plajele din Grecia (Mythos sau Fix, de exemplu).

Un loc cu adevărat deosebit din Cotroceni este Ceainăria Infinitea (Romniceanu 7). Aceasta e o mică bijuterie, cu un interior decorat cu mobilier interbelic recondiționat, obiecte de artă, flori și căni delicate pline cu ceaiuri aromate. Dar terasa în trepte este cu adevărat piesa de rezistență a acestei ceainării, plină de plante, cu măsuțe dantelate, flori, lumânări și o atmosferă de poveste. E garantat că dacă treci pe aici pentru prima dată, îți vei umple telefonul de poze.

Bike Boutique and More. FOTO: Facebook

Pe Victor Babeș, la numărul 2 găsești Bike Boutique and More, un mic magazin de biciclete, longboards și accesorii, dar care funcționează și în regim de bar și are o mică terasă unde poți rămâne la o bere artizanală sau la o limonadă. E un loc plăcut pe care-l poți vizita chiar și dacă nu ești pasionat de biciclete.

E recomandat și un popas la Pergola Cotroceni (Doctor Frederic Joliot-Curie 1). Acesta e un boutique hotel care are și un mic bistro la parter, cu o terasă pe care-ți poți bea cafeaua la soare și te poți lungi și la un brunch. Cu siguranță există șanse mai mari ca în acest loc să te simți ca un turist în București, datorită clienților hotelului pe care-i poți vedea la mesele vecine planificându-și traseul prin oraș.

De partea cealaltă a Academiei Militare, într-o zonă în care e foarte probabil să nu o fi explorat în plimbările prin Cotroceni, chiar în imediata vecinătate a Palatului Cotroceni, se află RePlace.The Brunch Club (Nicolae Paulescu 61).

Este vorba de o terasă mai puțin cunoscută și ferită de aglomerație. Au cafea de specialitate, multe băuturi bune, și tot ce trebuie pentru un brunch. Terasa nu e foarte mare, dar e plină de verdeață și are o atmosferă chill și plăcută.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro