Sari direct la conținut

Wells Fargo a raportat un profit record in trimestrul trei, de 3,2 miliarde dolari

HotNews.ro

Wells Fargo a anuntat miercuri ca in cel de-al treilea trimestru a obtinut un profit record de 3,2 miliarde de dolari, gigantul bancar reusind sa obtina profit din credite ipotecare si de consum in ciuda crizei economice, potrivit AFP. Profitul a avansat cu 98% comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar valoarea de 56 de centi pe actiune a fost cu mult peste estimarile analistilor, de 37 centi pe actiune.

In perioada similara din 2008, grupul bancar a realizat un profit de 1,6 miliarde de dolari.

Veniturile bancii s-au dublat in perioada mentionata, la 22,5 miliarde de dolari, ca urmare a achizitionarii companiei rivale Wachovia. Grupul bancar a anuntat ca integrarea Wachovia a fost mai putin costisitoare decat se anticipa.

Wells Fargo a preluat Wachovia, una dintre bancile americane afectate de criza sistemului financiar, in luna octombrie a anului trecut, pentru 12 miliarde de dolari.

Actiunile Wells Fargo scadeau cu 1% in predeschiderea sedintei de tranzactionare de miercuri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro