WikiLeaks sustine ca activistul Aaron Swartz care s-a sinucis recent a fost una dintre sursele sale
Aaron Swartz, activistul online care s-a sinucis pe 12 ianuarie, a fost una din sursele documentelor publicate de WikiLeaks, sustine organizatia, in cateva postari pe Twitter. Decizia WikiLeaks de a posta aceste mesaje a fost criticata de multi, mai ales ca organizatia insista pe faptul ca isi protejeaza sursele. WikiLeaks vrea,se pare, sa insinueze faptul ca Swartz, care a militat pentru libertatea informatiei pe internet si si-a pus capat zilelor la doar 26 de ani, ar fi fost o victima colaterala in razboiul dintre serviciile secrete americane si WikiLeaks.
WikiLeaks a postat mai multe mesaje pe Twitter in care spune ca Swartz a fost una dintre sursele organizatiei si s-a aflat in contact cu Julian Assange, seful WikiLeaks, in 2010 si 2011. „Avem motive puternice sa credem, insa nu putem dovedi, ca Aaron Swartz a fost sursa Wikileaks”, se mentioneaza intr-unul dintre mesaje.
Considerat un geniu al informaticii, care a participat la elaborarea formatului RSS la varsta de 14 ani, Swartz s-a spanzurat in locuinta sa din Brooklyn in noaptea de 11-12 ianuarie.
Aaron Swartz urma sa apara peste cateva saptamani in fata justitiei, fiind acuzat ca a furat milioane de articole stiintifice si literare de pe JSTOR, un serviciu de arhivare online a publicatiilor universitare si stiintifice, accesibil doar pe baza de abonament.
El risca zeci de ani de inchisoare si pana la un milion de dolari amenda daca ar fi fost condamnat. Familia si prietenii lui Swartz reproseaza justitiei si Institutului de tehnologie din Massachusetts (MIT), aflat la originea urmaririi penale, ca au o oarecare responsabilitate in aceasta sinucidere.
Publicatia Le Monde noteaza ca foarte multi au criticat initiativa WikiLeaks de a divulga faptul ca tanarul a fost o sursa. Se pare ca organizatia vrea sa spuna ca serviciile secrete nu au de ce sa se implice in probleme legate de drepturile de autor. WikiLeaks ar vrea sa insinueze ca Swartz ar fi fost o victima colaterala in lupta dintre serviciile secrete americane si organizatie, acestea dorind sa aresteze membrii ai Wikileaks, insa aceasta teorie nu este agreata de toata lumea.
Publicatia CNET noteaza ca Secret Service are prerogative in a investiga infractiuni informatice, alaturi de alte agentii federale precum FBI. Faptul ca Swartz a descarcat un numar imens de documente protejate de pe serviciul JSTOR este un motiv serios ca Secret Service sa se implice, noteaza site-ul.