Sari direct la conținut

Wimbledon: Alex de Minaur vs Novak Djokovic – Sârbul, spre nivelul maxim

HotNews.ro
Tenis de camp, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Tenis de camp, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Alex de Minaur – Novak Djokovic, meci contând pentru sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Londra, este programat, miercuri, 8 iulie, nu înainte de ora 13:00, şi va fi transmis în direct de Eurosport 1.


Wimbledon se desfășoară în perioada 1-14 iulie 2024, la All England Lawn Tennis and Croquet Club, şi este dotat cu premii totale în valoare de 50.000.000 de lire sterline; campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz (masculin) şi Marketa Vondrousova (feminin).


Alex de Minaur, un jucător redutabil, cu un sezon foarte bun pe toate suprafaţele, şi Novak Djokovic, care se apropie de cel mai bun nivel al său, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide de pe tabloul masculin de la Wimbledon.


Alex de Minaur (Australia, 9 ATP) a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut în primul tur de James Duckworth (Australia, 81 ATP), scor 7-6, 7-6, 7-6, în turul al doilea de Jaume Munar (Spania, 63 ATP), scor 6-2, 6-2, 7-5, în turul al treilea de Lucas Pouille (Franţa, 212 ATP), prin neprezentare, şi în turul al patrulea de Arthur Fils (Franţa, 34 ATP), scor 6-2, 6-4, 4-6, 6-3.


Australianul, în vârstă de 25 ani, are în palmares nouă titluri ATP, iar în carieră a câştigat până acum, doar din premii, suma de 13.640,460. USD; la Wimbledon, şi-a asigurat deja cu un cec în valoare de 375.000 de lire sterline (480.000 USD) şi 400 puncte ATP.


Novak Djokovic (Serbia, 2 ATP) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon după ce i-a elimiat pe Vit Kopriva (Cehia, 123 ATP), scor 6-1, 6-2, 6-2, pe Jacob Fearnley (Marea Britanie, 277 ATP), scor 6-3, 6-4, 5-7, 7-5, pe Alexei Popyrin (Australia, 47 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6, şi pe Holger Rune (Danemarca, 15 ATP), scor 6-3, 6-4, 6-2.


Sârbul, ajuns la vârsta de 37 de ani, are în palmares 98 de titluri ATP, între care 24 de Grand Slam (record) şi şapte de Tour Finals, iar în carieră a câştigat până acum, doar din premii, suma de 182.494.969 USD (locul 1 all-time); la Wimbledon, şi-a asigurat deja cu un cec în valoare de 375.000 de lire sterline (480.000 USD) şi 400 puncte ATP.


Cei doi sportivi s-au mai întâlnit de trei ori în circuitul ATP, iar Novak Djokovic îl conduce pe Alex de Minaur cu 2-1; cel mai recent meci a avut loc pe 12 aprilie 2024, în sferturile de finală ale turneului de la Monte Carlo: Novak Djokovic – Alex de Minaur 7-5, 6-4.


Superbet oferă cota 1,55 pentru pronosticul Total Seturi Peste 3,5: minimum patru seturi, indiferent de câştigător, în meciul Alex de Minaur – Novak Djokovic.

Alex de Minaur vs Novak Djokovic Total Seturi Peste 3,5
Cotă 1,55

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
INTERVIURILE HotNews.ro