Sari direct la conținut

Xiaomi vrea să lanseze mașini electrice – surse

HotNews.ro
Xiaomi, Foto: Manuel Esteban, Dreamstime.com
Xiaomi, Foto: Manuel Esteban, Dreamstime.com

Xiaomi, companie chineză cunoscută pentru smartphone-uri și pentru trotinete electrice, vrea să lanseze propriul brand de mașini electrice și se va alia cu Great Wall, companie auto care a vândut mașini și în România, spun surse citate de Reuters. Mașina ar putea ieși pe piață în 2023.

Xiaomi va apela la Great Wall, companie care a produs anul trecut peste un milion de mașini în China și care va produce și pentru BMW. Pe cont propriu ar fi durat foarte mult, însă printr-un parteneriat cu un constructor matur, Xiaomi poate aduce repede mașinile pe piață.

Tot mai multe companii tech vor să lanseze mașini, exemple celebre fiind Huawei și Baidu, ca să nu mai spunem de Apple.

Xiaomi este cunoscută în România pentru smartphone-uri, trotinete electrice, ceasuri smart, aspiratoare și becuri inteligente, compania având în gamă o mulțime de produse.

Xiaomi speră că intrarea pe segmentul auto o va ajuta să-și diversifice veniturile, mai ales că piața smartphone-urilor se plafonează.

Va exista și un ecosistem, astfel încât mașina să se conecteze foarte ușor cu alte produse Xiaomi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro