Sari direct la conținut

Yahoo ar vrea sa reinceapa discutiile pentru o fuziune cu AOL

HotNews.ro

Yahoo intentioneaza sa reia negocierile in vederea fuziunii cu AOL, ca modalitate de aparare in fata ofertei ostile de preluare, in valoare de 45 de miliarde de dolari, facuta de Microsoft, scrie Reuters care citeaza The Times.

Yahoo si echipa sa de consilieri au evaluat in ultimele saptamani posibile parteneriate cu diferite companii de media si internet, care sa previna preluarea ostila a companiei de catre Microsoft. Cotidianul The Times scrie ca Yahoo ia in considerare parteneriate cu companii precum Google sau Disney. Cotidianul mai noteaza ca Yahoo si AOL, divizie a Time Warner, au mai avut in trecut discutii pentru o eventuala fuziune, insa nu s-au putut intelege la pret.

Consiliul de Administratie al grupului Yahoo este decis sa respinga oferta Microsoft, de 44,6 miliarde dolari. Hotararea a fost luata in urma discutiilor purtate, vineri, de managerii companiei.

Boardul Yahoo aprecia ca oferta Microsoft este „nepotrivita”, chiar daca nu a putut fi gasit un alt potential cumparator care sa ofere un pret mai mare. In urma mai multor intalniri care au avut loc la inceputul lunii, Consiliul de conducere al Yahoo a stabilit ca oferta de 31 de dolari pe actiune „subevalueaza masiv” compania.

Microsoft a facut publica oferta sa pe 1 februarie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro