Zawahiri promite razbunare pentru palestinienii ucisi
Numarul doi din organizatia terorista Al-Qaeda a dat publicitatii o noua inregistrare audio in care ameninta Statele Unite si promite razbunare in numele palestinienilor ucisi in Fasia Gaza, transmite postul de televiziune ABC.
Mesajul, care dureaza 10 minute, este intitulat „Masacrul din Gaza si asediul tradatorilor”.
„Nu ne vom opri pana nu vom razbuna moartea celor care sunt ucisi, raniti, lasati vaduvi sau orfani in Palestina si in toata lumea islamica”, a declarat Ayman al-Zawahiri. Mesajul a fost postat pe cateva site-uri islamiste.
Liderul terorist a avertizat, de asemenea, ca Statele Unite nu vor „trai linistite” pana cand palestinienii nu vor avea pace. „Lucram in prezent pentru a pune in practica promisiunea seicului luptator Osama bin Laden (Allah sa-l aiba in paza) care a promis ca America nu va trai in pace inainte ca noi sa traim linistiti in Palestina si inainte ca fortele necredinciosilor sa paraseasca pamanturile lui Mohamed”, a afirmat Zawahiri.