Skip to content
Articol susținut de Raiffeisen Bank

Zdenek Romanek, CEO Raiffeisen Bank: „Nu alegem între oameni și tehnologie. Cele mai bune rezultate apar când le aducem împreună”

Georgiana Zero - Smile Media
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Peste 900 de oameni s-au alăturat Raiffeisen în ultimii doi ani, iar banca vrea să păstreze un ritm de peste 450 de angajări anual. În paralel, investițiile în AI și competențe digitale se accelerează. Zdenek Romanek explică de ce tehnologia nu elimină rolul oamenilor, ci îl poate transforma și de ce empatia, comunicarea și gândirea critică vor deveni mai importante.

În timp ce inteligența artificială schimbă tot mai mult arhitectura din piața muncii, Raiffeisen Bank continuă să recruteze și să investească masiv în angajați. Am stat de vorbă cu Președintele și CEO-ul Raiffeisen Bank România despre competențele care vor conta în banking, despre relația dintre consultanții financiari și clienți și despre cum tehnologia poate face loc pentru mai multă valoare umană.

Într-un moment în care multe companii vorbesc despre eficientizare și despre faptul că tehnologia poate reduce nevoia de personal, Raiffeisen continuă să angajeze oameni. Ce tipuri de competențe căutați astăzi și cum arată angajatul de care banca va avea nevoie peste 3-5 ani?

Este adevărat că atunci când vorbim astăzi despre AI, discuția ajunge foarte repede la eficiență și la ideea că tehnologia va înlocui anumite roluri. Noi vedem lucrurile puțin diferit: investim în tehnologie, dar în același timp investim și în oameni. Avem nevoie de ambele pentru a crește.

De aceea continuăm să angajăm. În ultimii doi ani, peste 900 de colegi noi s-au alăturat Raiffeisen și vrem să păstrăm un ritm similar. 

Clienții au nevoie de aplicații mai bune și de procese mai simple, dar au nevoie în continuare și de oameni care să îi înțeleagă și să îi ajute să ia decizii financiare bune. Tehnologia poate face multe lucruri mai simple și mai rapide, dar încrederea se construiește tot între oameni.

La fel privim și inteligența artificială. Nu ca pe ceva care vine să înlocuiască oamenii, ci ca pe un instrument care îi poate ajuta să fie mai buni în ceea ce fac. Important este ca oamenii să învețe cum să folosească aceste instrumente în munca de zi cu zi și să fie deschiși la schimbare.

De aceea, când ne gândim la colegii de care vom avea nevoie peste 3-5 ani, căutăm un mix între expertiză financiară, deschidere către tehnologie și, foarte important, abilități pe care tehnologia nu le poate înlocui: comunicare, empatie, curiozitate și gândire critică. Cred că angajatul viitorului în banking va fi, în primul rând, un om mai bine ajutat de tehnologie: va petrece mai puțin timp cu sarcini repetitive și mai mult timp acolo unde poate aduce cu adevărat valoare pentru client.

Raiffeisen Bank a angajat peste 900 de oameni în ultimii doi ani și își propune să păstreze un ritm de peste 450 de angajări anual. Ce spune acest ritm de recrutare despre strategia băncii, dar, mai ales, despre oportunitățile pe care le oferă astăzi ca angajator?

Faptul că investim în oameni într-o perioadă în care banca trece printr-o transformare importantă spune, cred, multe despre încrederea pe care o avem în direcția noastră.

Dar pentru noi nu este vorba doar despre a aduce oameni noi. Vrem ca cei care vin la Raiffeisen să găsească aici oportunități reale de a învăța, de a încerca lucruri noi și de a-și construi o carieră pe termen lung. Investim în tehnologie și AI, dar investim la fel de serios în pregătirea colegilor noștri, astfel încât ei să poată crește odată cu banca.

Și avem câteva semnale foarte bune că acest lucru se întâmplă deja. Vechimea medie în echipa noastră este de aproximativ 10 ani, iar în cel mai recent sondaj intern, 90% dintre colegi spun că sunt mândri să lucreze la Raiffeisen.

Așadar, pentru noi, cele peste 450 de angajări pe an nu sunt doar o cifră. Vrem să construim un loc în care oamenii vin pentru oportunități, dar aleg să rămână pentru că simt că pot continua să crească.

Foto: Raiffeisen Bank Romania

Raiffeisen investește anual peste 2 milioane de euro în dezvoltarea angajaților. Cât de mult s-a schimbat, în ultimii ani, profilul acestor investiții? Vorbim în continuare despre traininguri tradiționale sau despre programe de dezvoltare a competențelor digitale, de date și AI? Cum pregătiți oamenii pentru o lume în care competențele AI și digitale vor deveni la fel de importante ca expertiza bancară tradițională?

În ultimii doi ani am accelerat mult investițiile în dezvoltarea colegilor, mai ales în zona de AI și competențe digitale. Doar în 2024, peste 2.500 de colegi au parcurs cel puțin un curs în această zonă, iar în 2025 oferta noastră de învățare a crescut cu aproximativ 40%.

Vrem ca oamenii să înțeleagă tehnologia, să știe cum să o folosească în munca lor și, mai ales, cum să o folosească pentru a face lucrurile mai bine și mai simplu pentru clienți.

Așa cum spuneam, nu privim inteligența artificială ca pe un substitut pentru oameni, ci ca pe un accelerator al performanței. Instrumentele inteligente preiau activitățile repetitive, iar timpul câștigat este reinvestit în ceea ce contează cel mai mult: consiliere, relații de lungă durată și decizii financiare mai bune pentru clienți.

Suntem un business pentru care interacțiunea umană contează în continuare enorm și nu vedem nici o variantă în care investițiile în această direcție să nu rămână prioritare. Tocmai pentru că AI-ul avansează rapid, competențe precum comunicarea sau gândirea critică devin și mai valoroase. Deci nu renunțăm la investițiile în zona trainingurilor tradiționale, de soft skills, ci investim în continuare la fel de mult în ele.

Cum poate tehnologia să le permită angajaților să dedice mai mult timp consultanței și relației cu clientul? 

Scopul nostru este să fim cel mai bun partener financiar pentru fiecare client, răspunzând întregii game de nevoi financiare pe care acesta le are. În România, atât persoanele fizice, cât și companiile continuă să aprecieze dialogul direct cu consultanții financiari care le înțeleg situația, pot recomanda soluții potrivite și îi pot ajuta să își construiască planuri financiare solide.

Pentru a oferi această experiență în mod consecvent și la scară largă, în întreaga țară, este nevoie de tehnologia potrivită. Smart Finance – care este disponibil colegilor noștri din agenții pe tablete, îi ajută să evalueze mai rapid situația fiecărui client și să ofere recomandări personalizate în timp real, reducând timpul alocat activităților administrative.

Instrumente precum Smart Finance sprijină consultanții să construiască planuri financiare personalizate în cadrul discuțiilor cu clienții. În timp, inteligența artificială poate contribui la identificarea unor detalii relevante care altfel ar putea fi omise între interacțiuni și le poate aduce în atenția consultantului. Relația rămâne una directă, de la om la om, îmbunătățită de cele mai recente progrese în domeniul AI.

În cele din urmă, instrumentele AI potrivite le permit consultanților financiari să se concentreze pe ceea ce contează cel mai mult: să asculte, să înțeleagă și să îi ghideze pe clienți către decizii mai bune pentru viitorul lor financiar.

Se vorbește foarte mult despre transformarea băncilor în companii de tehnologie, dar, unde se termină tehnologia și începe avantajul expertizei umane?

Concret, responsabilitatea pentru planul financiar al unui client rămâne la om, nu la algoritm.

Și mă întorc la încrederea dintre consultant și client, care se construiește prin interacțiune 1:1. Băncile au devenit, într-adevăr, companii de tehnologie pentru că dezvoltarea tehnologică și inovația la nivel de produse și servicii sunt importante pentru experiența clienților noștri. 

Dar, în același timp, până să ajungă să folosească serviciile noastre, clienții au întrebări, nedumeriri, poate chiar griji. Iar aici face diferența interacțiunea cu echipa noastră, modul în care ți se răspunde la întrebări, ți se înțelege situația și ești consiliat în luarea deciziilor financiare. 

Schimbăm subiectul, dar achiziția Garanti BBVA România reprezintă un pas important pentru Raiffeisen. Cum se schimbă poziția Raiffeisen pe piața locală după această tranzacție și ce oportunități noi de creștere vedeți? Ce înseamnă această etapă la nivel de oportunități profesionale în interiorul băncii?

Acordul semnat în martie pentru achiziția Garanti BBVA reprezintă una dintre cele mai importante decizii strategice pe care le-am luat în ultimii ani. Alături de creșterea noastră organică accelerată, această achiziție ne va consolida și mai mult poziția pe piața din România.

Totodată, această etapă înseamnă și creștere reală, mai multe oportunități, șansa de dezvoltare într-o bancă ce se extinde. Iar succesul acestei etape va fi susținut de tot ceea ce ne-a definit până acum: tehnologie, expertiză și o cultură orientată spre performanță.

Banca viitorului va fi mai digitală sau mai umană? Dacă tehnologia va putea face din ce în ce mai multe lucruri pe care astăzi le fac oamenii, ce va rămâne unic și indispensabil în relația dintre bancă și client? 

Banca viitorului nu va fi doar mai digitală. Va fi și mai umană. AI-ul și tehnologia ne ajută să facem lucrurile mai simplu și mai rapid, dar oamenii aduc ceea ce nu poate fi automatizat. La Raiffeisen, avem chiar o expresie pe care o folosim des intern: „Human + AI > Human”. E modul nostru simplu de a spune că nu alegem între oameni și tehnologie, ci credem că cele mai bune rezultate apar atunci când le aducem împreună.

Iar prin investițiile constante în oameni, în competențele viitorului și în creșterea accelerată a businessului, vrem să demonstrăm că această combinație este cea care poate genera progres real pe termen lung.

Articol susținut de Raiffeisen Bank