Zeci de gospodarii inundate si peste 20 de persoane evacuate in Corbu (Constanta), in urma inundatiilor
Zeci de gospodarii din comuna constanteana Corbu au fost inundate in urma viiturii de luni noapte, iar peste 20 de persoane au fost evacuate din locuinte si cazate la rude sau la Centrul pentru Tineret, transmite Mediafax.
Primarul din Corbu, Marian Galbinasu, a declarat ca zeci de gospodarii din localitate au fost inundate, iar peste 20 de persoane au fost evacuate din locuinte, o parte dintre acestea mergand sa se adaposteasca la rude, iar restul fiind duse la Centrul pentru Tineret, unde si-au petrecut noaptea.
El a precizat ca apele au distrus si terasamentul unei cai ferate industriale care trece prin zona, aceasta „ramanand suspendata pe o distanta de aproximativ zece metri, iar un autoturism a fost practic infipt in spatiul acela liber”.
Edilul a mai spus ca si alte masini au fost luate de viitura, una dintre ele fiind izbita de un copac.
De asemenea, pompierii constanteni au intervenit pentru salvarea a doua persoane date disparute, una dintre acestea fiind gasita izolata intr-un spatiu de adapostire de pe o plaja din Corbu.
In prezent, zeci de angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dobrogea” si localnici din Corbu intervin cu motopompe pentru a scoate apa din gospodariile inundate.
Totodata, drumul dintre Navodari si Corbu este blocat in mai multe zone, intervenindu-se pentru evacuarea apei, astfel incat traficul sa fie reluat.
O viitura puternica a afectat, luni noapte, localitatea Corbu, initial pompierii intervenind pentru salvarea a 23 de persoane, intre care si un copil de aproximativ un an si opt luni, care au ramas blocate in autoturisme pe drumul judetean 226, care leaga Corbu de Navodari.
La fata locului s-au deplasat echipaje de pompieri de la Statia Midia si echipaje ale Serviciului Judetean de Ambulanta Constanta.
Pompierii au scos, pe rand, pasagerii din masini, care apoi au fost dusi la ambulantele ajunse in zona si evaluati de medici.
Pe parcursul noptii, angajatii ISU Constanta au monitorizat cursurile de apa aflate sub avertizare hidrologica.
Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, judetul Constanta, in zona localitatilor Sinoe, Istria, Sacele, Corbu, Luminita, s-a aflat de la ora 22.00 si pana la ora 3.00 sub avertizare cod portocaliu de ploi.