Sari direct la conținut

Zero este numarul femeilor din guvernul Tariceanu II (de Emil Stoica)

Jeopardy

Guvernul Tariceanu II are o caracteristica in plus fata de guvernul precedent: nicio femeie ministru. In U.E., doar Romania si Cipru nu au la ora actuala femei ministru. In tarile nordice – precum Suedia sau Finlanda – femeile sunt majoritare in guvern, Spania are un numar egal iar Nicolas Sarkozy, noul presedinte al Frantei, a promovat un numar record de femei ministru in noul guvern.

Council of Woman World Leaders considera ca promovarea femeilor in politica, in economie, in societate in general reprezinta un progres democratic prin acordarea egalitatii de sanse si contribuie la o mai buna guvernare, atat a societatii cat si a firmelor. Ministerul Muncii din Romania promoveaza astfel de idei, insa rezultatele concrete se lasa inca asteptate.

World Economic Forum a comandat un studiu in care se face o analiza a egalitatii de sanse intre femei si barbati, concluziile pentru tara noastra nefiind prea magulitoare: ne-am clasat pe locul 41 (din 58 de tari luate in considerare in studiu) iar scorul de 3,5 obtinut de tara noastra reprezinta doar 50% din scorul maxim de 7 puncte.

O veste buna insa – din categoria “capra vecinului” – ne-am clasat deasupra unor tari din sudul Europei (precum Turcia, Grecia sau Italia).

Acelasi studiu concluzioneaza ca exista o corelatie intre cresterea economica, PIB/locuitor si indexul egalitatii de sanse: cu cat acest index este mai mare, cu atat cresterea economica este mai accentuata si PIB/locuitor mai mare.

PS. o bloggerita din Danemarca (se putea altfel?) s-a lansat intr-un proiect in care incearca sa inventarieze toate femeile care au avut putere politica din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, in orice tara din lume.

  • Comenteaza aici
  • Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
    Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
    ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro