Zheng Shi International investeste 200 milioane euro in ansambluri rezidentiale in estul Bucurestiului
Compania Zheng Shi International a anuntat ca va investi peste 200 milioane euro in mai multe ansambluri de locuinte in estul Capitalei, transmite NewsIn. Compania detine hypermarketul de materiale de constructii si finisaje Orient Hyperconstruct.
Primul ansamblu rezidential din portofoliul Zheng Shi, Ideea Residence Dobroesti, se afla in constructie in zona Fundeni-Dobroesti, in apropierea supermarketului Penny XXL.
„Ideea Residence Dobroesti este prima investitie, in toamna acestui an urmand sa inceapa constructia unui nou ansamblu, Ideea Residence Fundeni, ce va include peste 1.000 de apartamente. De asemenea, investitorul, care detine cateva zeci de hectare de teren in zona de est a Capitalei, intentioneaza sa dezvolte un ansamblu de vile in estul Capitalei”, a declarat Sebastian Leascu, managing partner al companiei imobiliare Cityland.
Ideea Residence Dobroesti va include108 apartamente in 10 imobile, dintre care sapte cu regim de inaltime subsol, parter, 4 etaje si mansarda si trei imobile ce vor avea subsol, doua etaje si mansarda. Ansamblul rezidential va fi amenajat cu alei pietonale, locuri de parcare si spatii verzi.
Lucrarile de constructie au fost demarate in toamna anului trecut si vor fi finalizate in luna decembrie a acestui an.