Zi decisivă pentru Airbus și Air France, acuzate de omor din culpă pentru zborul Rio – Paris în care au murit 228 de oameni
La șaptesprezece ani de la prăbușirea zborului Rio-Paris în 2009 în Oceanul Atlantic, Curtea de Apel din Paris va pronunța joi hotărârea în procesul privind acuzațiile de omor din culpă aduse împotriva Air France și Airbus, care au fost achitate în primă instanță, transmite AFP.
După ce a solicitat și a obținut achitarea companiei aeriene și a constructorului de avioane în cadrul primului proces, parchetul și-a schimbat opinia la sfârșitul celor două luni de proces de apel din toamnă și a cerut condamnarea acestora pentru cel mai mortal accident din istoria companiilor franceze, care a făcut 228 de victime.
O condamnare ar fi în esență simbolică, dar devastatoare din punct de vedere al relațiilor publice pentru cele două companii, notează France Presse.
Air France și Airbus, criticate dur de procuratură
În calitate de persoane juridice, acestea pot fi condamnate doar la o amendă de maximum 225.000 de euro.
„Nu a venit nimic, niciun cuvânt de consolare sincer. Este o apărare de granit. Un singur cuvânt rezumă tot acest circ: indecența”, au criticat cei doi procurori în pledoaria lor de la sfârșitul lunii noiembrie.
„Șaisprezece ani pentru a veni să spună orice și să scoată argumente din mânecă sau din pălărie, este inadmisibil din partea unei companii”, au spus magistrații.
Atât în primă instanță, cât și în apel, Airbus și Air France au respins clar ideea oricărei răspunderi penale.
Companiile au dat vina pe piloți
Subliniind alegerile greșite făcute de piloți în situația de urgență, reprezentantul Airbus a estimat în instanță că „factorii umani au fost determinanți” în accident.
La 1 iunie 2009, zborul AF447 care lega Rio de Janeiro de Paris s-a prăbușit în miezul nopții în Atlantic, la câteva ore după decolare, provocând moartea celor 216 pasageri și a celor 12 membri ai echipajului.
La bordul aeronavei A330 se aflau cetățeni din 33 de țări, dintre care 72 de francezi și 58 de brazilieni.
Cutiile negre au confirmat cauza inițială a accidentului: înghețarea sondelor de viteză Pitot în timp ce avionul zbura la altitudine mare în zona meteorologică dificilă de lângă ecuator.
Pentru Parchetul General, greșelile comise de Airbus și Air France au „contribuit, în mod cert, la producerea accidentului aerian”, care a rămas în istorie datorită celebrei fotografii cu bucata de coadă vopsită tricolor care plutea în mijlocul Oceanului Atlantic.
Procuratura reproșează companiei Airbus „subestimarea gravității defecțiunilor sondelor Pitot cu care era echipat avionul”, precum și „o informare deficitară a echipajelor companiilor de exploatare, care a împiedicat piloții să reacționeze așa cum trebuia și a creat situația care a dus la accident”.
La încheierea procesului în primă instanță, tribunalul penal din Paris a achitat în 2023, din punct de vedere penal, companiile Airbus și Air France, recunoscând totuși răspunderea lor civilă.
Acesta a considerat că, deși au fost comise „imprudențe” și „neglijențe”, „nu a putut fi demonstrată nicio legătură de cauzalitate certă” cu acest accident.