Sari direct la conținut

Ziarista din Baia Mare, acuzata de vot dublu

Monitorul de Cluj

Un redactor de la Radio Transilvania Baia Mare a incercat sa voteze pentru a doua oara la o sectie din Dej, insa sustine ca gestul a fost un demers jurnalistic. O alta studenta a fost amendata pentru campanie electorala.

Andreea Pocol a incercat sa voteze la Dej pe listele suplimentare

O angajata de la Radio Transilvania Baia Mare s-a ales simbata seara cu dosar penal, dupa ce a fost surprinsa de politistii din Dej incercind sa isi exercite a doua oara intentia de vot. Andreea Pocol, de 28 de ani, redactor la postul de radio amintit, era in trecere prin municipiul Dej.

Se afla in apropierea sectiei de votare nr. 187 si a incercat sa voteze pentru a doua oara pe listele speciale, ea fiind domiciliata in judetul Salaj. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, Politia Municipiului Dej a fost sesizata, in jurul orei 19.45, de catre presedintele sectiei respective, ca o tinara a incercat sa voteze in mod repetat, dupa ce isi exprimase optiunea, in cursul zilei de simbata, si in Baia Mare.

Andreea Pocol a declarat ieri pentru monitorul ca gestul sau nu a fost decit un demers jurnalistic, de a vedea daca se poate frauda votul, demers despre care stia si seful de statie a Radio Transilvania Baia Mare, Costin Eduard.

„M-am prezentat cu buletinul, care avea autocolantul cu «Votat» inca lipit si am completat declaratia potrivit careia recunosteam, pe proprie raspundere, ca nu am mai votat“, povesteste ziarista. „Cei de la sectia de votare mi-au dat buletinul de vot si m-au trecut pe listele speciale inainte de a-mi verifica buletinul“, completeaza Pocol, gest pe care aceasta il considera o neglijenta din partea observatorilor.

Tinara s-a ales cu dosar penal pentru ca a incercat sa voteze de doua ori, infractiune pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, potrivit Legii 3/ 2000, republicata. In ceea ce-i priveste pe politisti, ziarista sustine ca acestia s-au comportat dur cu ea si ca au retinut-o pentru declaratii mai multe ore. Tinara poate fi acuzata si de fals in declaratii.

Amenda pentru campanie anti-Basescu

O studenta din Complexul Studentesc Marasti a fost amendata de politisti cu suma de 700 de lei pentru ca impartea afise electorale in rindul studentilor. Claudia Mates, de 20 de ani, din Sighisoara, a distribuit, in cursul zilei de simbata, mai multor studenti materiale electorale prin care ii indemna sa voteze pentru demiterea presedintelui, astfel ca aceasta a fost sanctionata conform Legii 373/2004.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro