Sari direct la conținut

Ziarul "Bursa" a publicat dovada demisiei din CA al BVB a lui Daniel Tepes

HotNews.ro
facsimil, Foto: Hotnews
facsimil, Foto: Hotnews

Cotidianul “Bursa” a publicat luni articolul “De fapt, Tepes a demisionat”, publicand si dovada demisiei. “În data de 24.08.10 mi-am anunţat intenţia de a demisiona din Consiliul Bursei de Valori Bucureşti, iar la scurt timp, în aceeaşi zi, după consultări avute cu majoritatea colegilor din CB, am revenit asupra deciziei. Ca urmare, îmi exercit în continuare mandatul de membru al CB”, declarase la vremea aceea, Daniel Tepes. Tepes demisionase in mod neasteptat din Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), la doar sase luni de la alegerea sa in acest post.

El a revenit asupra deciziei de a demisiona, dupa ce anuntase in aceasta dimineata CA al BVB cu privire la intentia sa. „Dimineata am primit o informare din partea dansului cum ca demisioneaza. Apoi o vreme nu a putut fi contactat, dar dupa ce am reusit sa dam de el si ne-am consultat, a revenit asupra deciziei”, a declarat atunci pentru HotNews.ro Stere Farmache, presedintele CA al BVB.

“La data aceea, neavând dovada minciunii, a trebuit să mă limitez la a decela inadvertenţele din “Declaraţia” lui Ţepeş, care indicau faptul că, în realitate, demisionase şi arătam că este interesat să mintă cum că nu ar fi demisionat : “Domnul Daniel Ţepeş este interesat să prezinte faptele în felul în care le descrie, pentru că, în cazul că şi-a depus demisia în scris, nu mai este explicabil cum de îşi mai exercită mandatul de membru în CB, chiar dacă a revenit asupra „deciziei”. Tot aşa şi martorii gestului său.” (Replica ziarului „BURSA”, publicată în 27.08.2010)

Dar acum avem dovada că a demisionat”, conchide autorul articolului.

„Bursa bucureşteană zace în ultima grupă valorică a Europei, alături de bursa cipriotă şi cea din Liubliana, aşa că teribilele încleştări pentru obţinerea de func­ţii în instituţiile pieţei Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sunt inexplicabile, nefiind justificate de importanţa pieţei. Ori de câte ori au loc alegeri, fie la conducerea Bursei, fie la cea a Depozitarului, fie la Asociaţia Brokerilor, se dezlănţuie o sarabandă a înţelegerilor, trădărilor şi intrigilor, de parcă s-ar hotărî acolo cine să conducă Galaxia”, scrie si Make, intr-un savuros editorial.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro