Ziarul Financiar: O multinationala cheltuie aproximativ 30.000 de euro pe luna cu un expat
Salariul net reprezinta doar jumatate din costurile cu un expat in Romania, restul fiind costurile de „intretinere”.
O multinationala cheltuie aproximativ 30.000 de euro pe luna cu un expatriat care ocupa o pozitie de CEO sau general manager, adica 360.000 de euro pe an, salariul net reprezentand doar jumatate din aceasta suma.
Diferentele cele mai semnificative intre executivii straini si cei romani nu apar la nivel salarial, desi salariul de baza este mai mare in cazul expatilor cu aproximativ 20 – 30% (respectiv 15.000 de euro net lunar pentru un CEO strain al unei multinationale mari), ci in ceea ce priveste structura pachetului, care este mult mai complexa in cazul unui manager strain.
Costurile de intretinere a locuinteisi cheltuielile legate de familia managerului constituie al doilea element important din pachetul salarial al unui expat. „Taxele pentru scoala unui copil pot ajunge pana la 20.000 de euro pe an, iar chiria pentru un apartament la 6.000 – 7.000 de euro.
Tot aici putem include si un salariu mai mare cu 20% comparativ cu al unui roman, vizite periodice in tara de origine si asigurari medicale in clinici private”, spune Michael Weiss, principal in cadrul companiei de consultanta A.T. Kearney si coordonator al activitatii companiei pentru Romania.
Executivii care sunt detasati de catre companie pentru un mandat fix de expatriere sunt mai avantajati decat cei care sunt recrutati din strainatate direct pentru o anumita pozitie.